MENIU

Contestaţia lui Victor Ponta la decizia de plagiat, respinsă de comisia de specialitate

<p>Victor Ponta</p>

Contestaţia lui Victor Ponta la decizia din 30 iunie a fost respinsă de comisia de specialitate, care a menţinut verdictul de plagiat şi recomandarea de retragere a titlului de doctor în drept, iar membrii Consiliului General al CNATCU au început să voteze pentru o decizie finală, care ar putea fi anunţată cel mai târziu miercuri, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, scrie News.ro.

"Comisia de contestaţii a respins contestaţia domnului Victor Ponta privind lucrarea sa de doctorat, menţinând astfel verdictul de plagiat, respectiv recomandarea de retragere a titlului de doctor în drept”, a spus Mirabela Amarandei.

Raportul Comisiei de contestaţii a fost trimis membrilor Consiliului General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, întrucât decizia trebuie validată de aceştia. Cei 47 de membri ai Consiliului General al CNATDCU au început de luni să voteze pentru o decizie finală, votul putând fi dat şi electronic.

O decizie privind menţinerea sau respingerea verdictului de plagiat şi a recomandării de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta ar putea fi dată până miercuri, întrucât deja o parte dintre membrii Consiliului general al CNATDCU au votat deja.

Dacă decizia de plagiat va fi menţinută şi după contestaţie, CNATDCU va trimite rezoluţia privind retragerea titului de doctor în drept la Ministerul Educaţiei, iar ministrul va semna un ordin prin care Ponta va pierde titlul obţinut în 2003.

În 30 iunie, CNATDCU a stabilit că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat şi a dispus retragerea titlului de doctor acordat fostului premier. Decizia a fost luată cu 34 de voturi “pentru” şi o abţinere, în prima şedinţă a noului Consiliu General al CNATDCU.

Victor Ponta a contestat decizia în 15 iulie, astfel că lucrarea sa de doctorat a fost reanalizată la CNATDCU.

Fostul premier a scris, pe Facebook, că a contestat decizia de plagiat pentru că este una ”pur politică a noului ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru”, pentru a ocupa pentru câteva luni fotoliul de la Ministerul Educaţiei. Ponta susţine că va câştiga în instanţă dacă ”mai există în România stat de drept”.

”Bineînţeles ca am contestat decizia pur politică a noului Ministru al Educaţiei Mircea Dumitru - de fapt preţul murdar pe care fostul instructor de pionieri din 1989 l-a plătit pentru a ocupa timp de câteva luni scaunul din Guvern (fostul ministru Curaj nu a acceptat să calce în picioare toate legile pentru a-şi păstra funcţia)! Eu sunt convins că într-o ţară terorizată de Propaganda şi Sistemul Securist, există mulţi judecători care au curaj să aplice legea şi să-mi dea dreptate (cum a făcut deja ICCJ prin sentinţa definitivă din 2014). (...) Dacă există stat de drept în România, voi câştiga (din nou) în instanţă, iar instructorii de pionieri vinovaţi de asemenea abuzuri trebuie să plătească pentru asta!”, a scris Ponta. 

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, declara, în 8 iulie, că atunci când era rector al Universităţii Bucureşti, a primit o adresă de la Ministerul Educaţiei care confirma că în CNATDCU s-a votat “cu mare majoritate” pentru retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta.

"Eu am transmis CNATDCU solicitarea Universităţii Bucureşti de retragere a titlului de doctor. Adresa pe care am primit-o acum, de la MENCS, ne confirmă faptul că votul CNATDCU, care a fost luat cu o mare majoritate, este acela de a retrage titlul de doctor domnului Victor Viorel Ponta. Din punct de vedere procedural, domnia sa, domnul Ponta are acum la dispoziţie zece zile pentru a depune o contestaţie. Începând din 7 iulie are dreptul să facă contestaţie într-un interval de zece zile. Dacă va fi făcută această contestaţie, CNATDCU trebuie să o evalueze şi să dea un verdict final la această contestaţie. Cu aceste verdict, cu avizul Direcţiei Juridice a Ministerului, ministrul Educaţiei în funcţie, adică eu însumi, voi semna ordinul prin care se revocă acest titlu", spunea Mircea Dumitru.

 

În 18 iunie 2012, revista Nature scria, în ediţia online: "Premierul Victor Ponta a fost acuzat că a copiat largi secţiuni ale tezei de doctorat în drept din 2003, fără a cita sursele bibliografice corespunzătoare"

Într-o primă fază, CNATDCU a decis, în 29 iunie 2012, că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt, iar pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a hotărât, în unanimitate, că este vorba de plagiat. Mircea Dumitru era atunci rectorul Universităţii Bucureşti. 

Pe 18 iulie 2012, însă, Consiliul Naţional de Etică a decis că Ponta nu a plagiat.

În martie 2016, Universitatea din Bucureşti a anunţat că a trimis din nou la Ministerul Educaţiei dosarul care probează verdictul de plagiat dat în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, cu solicitarea de retragere a titlului de doctor.  

Mai multe articole despre:
Victor Ponta plagiat