Constantin:E necesară alternativă conservator-liberală credibilă,să compenseze inflaţia de candidaţi
Liderul PC Daniel Constantin a declarat că salută decizia preşedintelui PLR Calin Popescu Tăriceanu de a se alătura conservatorilor în formarea unui grup parlamentar comun, arătând că este necesară o alternativă conservator-liberală credibilă, care “să compenseze inflaţia de candidaţi şi politruci".
“Mă bucur să salut înfiinţarea celui de-al treilea grup parlamentar ca pondere şi importanţă din Parlamentul României, grupul PC-PLR. Salut totodată decizia domnului preşedinte Călin Popescu Tăriceanu de a ni se alătura, pentru a construi împreună un grup parlamentar puternic, care să promoveze măsuri de centru-dreapta”, a declarat Constantin.
Preşedintele PC a precizat că negocierile s-au concentrat pe obiectivele legislative comune şi nu pe împărţirea funcţiilor.
“În negocierile care au dus la formarea acestui proiect, ne-am concentrat exclusiv pe obiectivele legislative comune, şi nu pe împărţiri de funcţii sau alte privilegii”, a mai arătat liderul PC, adăugând că s-a stabilit că grupul liberal-conservator PC-PLR va promova, în plan parlamentar şi guvernamental, un set de măsuri de centru-dreapta care să răspundă necesităţilor economiei româneşti şi aşteptarilor electoratului USL, potrivit mediafax.ro.