Analiză. Congresul PSD. Ce nu a înțeles Liviu Dragnea din reformarea şi modernizarea PSD
PSD şi-a ales duminică noua conducere, într-o încercare de a reforma partidul şi de a se desprinde, din nou, de comunism şi de controversaţii baroni locali. Liviu Dragnea preşedinte, 14 vicepreşedinţi, un preşedinte executiv şi un secretar general. Renunţarea la deţinerea controlului absolut, înlăturarea stigmatului corupţiei şi un cod de integritate pentru membrii partidului sunt doar câteva dintre principiile anunţate de Liviu Dragnea, dar care, de fapt, sunt irealizabile. Realitatea.net a făcut o analiză asupra propunerilor pe care le are Dragnea pentru schimbarea şi modernizarea PSD, comparate cu acţiunile şi discursurile sale de până acum care arată, de fapt, cum acesta vrea să controleze întreg partidul.
Luni, Liviu Dragnea a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care a anunţat că după Congres, PSD este gata de schimbare:
"Am arătat că suntem un partid viu, cu diversitate de opinii, dar unit. Un partid cu istorie, dar gata de schimbare. Pentru mine, ca președinte, și pentru colegii mei din echipa de conducere, începe o perioadă de mare responsabilitate. Schimbarea pe care vreau s-o imprimăm partidului are nevoie de energia tuturor membrilor săi. Sper să reușim să devenim acel partid de stânga la care visez: un partid dedicat oamenilor, implicat în comunitate, un partid al progresului și justiției sociale".
Realitatea.net a structurat în 10 puncte motivele pentru care schimbarea şi reformarea în PSD par cel puţin imposibile:
1. Irelevanţa codului de conduită şi a criteriilor de integritate pentru membrii PSD
Liviu Dragnea a vorbit în discursul său de despre un cod de conduită care va cuprinde şi criterii de integritate pentru membrii PSD, destinat celor urmăriţi penal sau condamnaţi, motivând că este conştient că "aplicarea lor îi poate dezamăgi sau îi poate nedreptăţi pe unii dintre noi". Criteriile de integritate ar urma să fie vor să fie incluse în statutul PSD, iar potrivit lui Liviu Dragnea, ar urma să fie "aplicate fără excepţie".
Pe de altă parte, dacă acest cod de coduită ar fi fost în vigoare, Liviu Dragnea nu ar fi putut candida, întrucât el are o condamnare la închisoare cu suspendare, în primă instanţă. Iar dacă criteriile vor fi incluse în statut, așa cum susține acesta, rămâne de văzut dacă i se vor aplica şi lui, după termenul din noiembrie în dosarul "Referendumul".
Iată declaraţia lui Liviu Dragnea:
"Am votat în primăvară nişte criterii de integritate care sunt foarte bune. Ar putea fi şi foarte eficiente, dacă ar fi aplicate. Şi vă spun asta cu inima strânsă, conştient de faptul că aplicarea lor îi poate dezamăgi sau îi poate nedreptăţi pe unii dintre noi, dar, pe de altă parte, vă spun cu inima deschisă că aplicarea lor este singura soluţie pentru a începe să recâştigăm încrederea oamenilor. În viziunea mea, criteriile de integritate au rolul să prevină, şi nu să pedepsească. Acele criterii nu sunt incluse în statutul partidului acum. Vreau să fiţi de acord să realizăm un Cod de conduită care să cuprindă mai mult decât acele criterii şi pe care să îl supunem unei dezbateri serioase în partid în luna care urmează, apoi să-l adoptăm definitiv şi să-l aplicăm fără excepţie".
2. Eliminarea stigmatului corupţiei pentru "recâştigarea încrederii oamenilor" prin păstarea corupţilor
Un alt punct important din discursul lui Liviu Dragnea a fost cel în care se făcea referire la înlăturarea stigmatului corupţiei. "Nu vom putea recâştiga încrederea oamenilor dacă nu vom înlătura stigmatul corupţiei", a spus Liviu Dragnea, într-o sală în care erau prezenţi Mircea Cosma sau Marian Oprişan, preşedinţi de consilii judeţene care au dosare penale.
Pe lângă aceştia, mulţi alţi parlamentari care au dosare penale, primari care sunt membri de partid, dar care sunt acuzaţi, cercetaţi sau condamnaţi pentru corupţie.
3. Membri BPN care au condamnări. Sau care sunt ”cinstiți”
Deşi Liviu Dragnea a reitarat în repetate rânduri că Congresul PSD este un moment 0 pentru viitorul partidului punctând că "membrii noştri de partid sunt cinstiţi", în realitate, situaţia este diferită: Marian Neacşu, noul secretarul general al PSD este condamnat la plata unei amenzi penale, după ce şi-a angajat fiica la cabinetul parlamentar. Totodată, preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, cel care deţine şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a girat de nenumărate ori votul PSD pentru blocarea începerii urmăririi penale a unor deputaţi PSD. Victor Ponta sau Vlad Cosma sunt doar două dintre exemple.
"Membrii noștri de partid sunt oameni serioși, cinstiți și responsabili, sunt oameni care muncesc din greu și sunt respectați în comunitățile lor. Sunt oameni care țin la partid și s-au bătut pentru el atunci când pentru partid a fost greu și s-au săturat să li se spună în față mereu aceleași lucruri: baroni, corupți, comuniști. Ei nu sunt nici baroni, nici corupți, nici comuniști și PSD este în primul rând partidul lor", a mai spus Dragnea.
4. Deţinerea controlului absolut: preşedintele PSD cere raport miniştrilor şi Rovanei Plumb
Deşi în discursul său Dragnea a susţinut că PSD trebuie să renunţe la deţinerea controlului absolut, Congresul a adoptat, de asemenea, un principiu prin care Dragnea poate solicita CExN, un vot pentru activitatea miniștrilor.
”Președintele partidului poate solicita Comitetului Executiv Național vot de încredere pentru activitatea desfășurată de către membrii BPN, pentru activitatea coordonată de președintele Consiliului Național în cadrul acestei structuri, precum și pentru activitatea desfășurată de către miniștrii PSD”, se arată în document. Cu alte cuvinte, Rovana Plumb, cea care este preşedintele Consiliului Naţional, susţinută de Victor Ponta, şi miniştrii PSD din Guvern trebuie să dea un raport lui Liviu Dragnea şi conducerii centrale a partidului.
5. Transferul puterii către preşedinţii de CJ, prin regionalizare şi descentralizare
Conducerea PSD a vrut să lase în urmă baronii locali care au dosare grele, dar Liviu Dragnea a menţionat în discursul său că PSD va milita pentru proiectele de descentralizare şi regionalizare, proiecte prin care în mod real, preşedinţii de consilii judeţene primesc mai multe atribuţii de la centru.
6. Îndepărtarea de comunism după ce Liviu Dragnea a fost ales cu 97% din voturi, la o prezenţă de 82,3%
O temă centrală a congresului de duminică a fost îndepărtarea de comunism, menționată de Dragnea în repetate rânduri, deși scrutinul PSD se încadrează în unul caracteristic PCR. Astfel, deși a fost candidat unic la șefia partidului, a câștigat alegerile cu 97% din voturi, existând o prezență de 82,3%, Liviu Dragnea a menționat că partidul trebuie să renunțe la deținerea controlului absolut, iar partidul trebuie să se îndepărteze de eticheta de comunism care este pusă pe nedrept.
7. Opinii diferite ale membrilor partidului: Mihai Sturzu, ţinut la poartă
Liviu Dragnea a menţionat că PSD este un partid viu, în care se acceptă criticile. În schimb, în timp ce Mihai Sturzu îşi ţinea discursul în care a propus invalidarea lui Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte, PSD a întrerupt transmisia video. Astfel, doar cei din sală şi televiziunile au luat act de discursul critic al acestuia. Totodată, luni, la prima şedinţă a noului BPN, Mihai Sturzu a fost ţinut la poartă, dar apoi, i s-a permis să intre în sală. În schimb, se impun precizări: Mihai Sturzu este un apropiat al lui Victor Ponta, premierul fiind cel care l-a propus pe Sturzu la şefia TSD. După ce Ponta a demisionat de la şefia PSD, Sturzu a fost conştient că Liviu Dragnea îl va înlocui. Prin urmare, discursul său disident poate fi interpretat ca o incercare de a acumula capital politic.
8. Membrii BPN, sfătuţi să fie precauţi în declaraţiile publice: "Fiecare piesă pe limba ei piere"
Noul preşedinte PSD a afirmat, luni, că le-a cerut colegilor săi din noul Birou Permanent Național ca în toate declarațiile lor publice să aibă simțul măsurii și proprietatea vorbelor, întrucât orice cuvânt al lor va fi atent analizat de membrii de partid și de cetățeni.
"Începând de ieri, după ce au fost aleși vicepreședinți, orice cuvânt de-al lor va fi foarte atent analizat, în primul rând de membrii de partid și, în al doilea rând, de cetățeni, pentru că acum fac parte din conducerea centrală a partidului", a explicat Liviu Dragnea, luni, într-o conferință de presă la finalul BPN al PSD.
El a spus că nu o să cenzureze declarațiile colegilor săi de partid.
"Eu nu am spus că o să le urmăresc declarațiile și o să-i dojenesc. Le-am spus în schimb altceva: dacă vor fi oameni responsabili și vor ști ceea ce spun, atunci când spun, va fi bine pentru ei, atât în interiorul partidului, cât și în percepția publică. Dacă nu, ajung în altă situație și anume: fiecare pasăre pe limba ei piere", a arătat liderul social-democraților.
9. Baroni PSD care participă la şedinţa noului BPN
Luni, la prima şedinţă a noului BPN, Marian Oprişan, cel care nu a mai candidat la o funcţie de vicepreşedinte la nivel naţional, a venit la sediul PSD, pentru a lua parte la întunire.
10. Iertare pentru victimele comunismului. Oprişan: La violenţă se răspunde cu violenţă
Liviu Dragnea a ţinut să le ceară delegaţilor de la Congres să se ridice în picioare după ce el a cerut iertare, simbolic, în numele PSD, pentru victimele comunismului. În schimb, o declaraţie foarte dură a venit de la Marian Oprişan, care a spus că era normal ca la mineriadele din 1990 să se răspundă cu violenţă. Astfel, într-o problematică atât delicată pentru poporul român ca dictatura comunistă, PSD nu manifestă unitate.
"Eu cred că nu trebuie să ne cerem scuze (pentru evenimentele din Piaţa Universităţii - n.r.) pentru că PSD este partidul care s-a născut în flăcările Revoluţiei din decembrie 1989. Când noi am dărâmat regimul comunist împreună cu poporul român care a ieşit în stradă, nu a fost o simplă revoltă", a spus acesta, duminică, în timpul votului pentru alegerea conducerii PSD, ca reacţie la propunerea lui Liviu Dragnea ca PSD să îşi ceară iertare pentru "greşeli făcute în primii ani de după Revoluţie".
Toate cele 10 puncte de mai sus nu arată de fapt, că PSD se schimbă sau că se modernizează. Este dar un PSD mai bine controlat de către președintele partidului. Un președinte care le-a impus baronilor locali să nu mai candideze pentru funcții de vicepreședinți, dacă voiau să își păstreze funcția de șef de organizație județeană.