MENIU

Florin Cîțu: „Atrocitățile comise de forțele armate ruse în Ucraina nu vor rămâne nepedepsite! Nici Putin. Este un criminal de război”

Florin Cîțu - președintele Senatului consideră că atrocitățile comise de forțele armate ruse în Ucraina nu vor rămâne nepedepsite de comunitatea internațională. Acesta este de părere că doar o blocadă totală va opri Rusia. „Comerțul cu Rusia trebuie oprit”, afirmă oficialul.

„Atrocitățile comise de forțele armate ruse în Ucraina nu vor rămâne nepedepsite de comunitatea internațională. Nici Putin. Este un criminal de război.

România a contribuit activ la proiectarea, adoptarea și implementarea tuturor sancțiunilor UE împotriva Rusiei. Dar asta nu este suficient! Doar o blocadă totală va opri Rusia. Comerțul cu Rusia trebuie oprit.

Am transmis toate acestea în cadrul Congresului autorităților locale și regionale condus de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. A fost prima lor ședință după începerea războiului și a avut ca temă planul de reconstrucție a Ucrainei.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, și Charles Michel, președintele Consiliului European, au fost prezenți în format online, la acest congres”, a transmis Florin Cîțu.

Mai multe articole despre:
florin citu ucraina putin crime razboi