MENIU

Cioloș: Am cerut o analiză la Portul Constanța. Vreau o perspectivă mai clară și la TAROM

Premierul Dacian Cioloș a anunțat, vineri, că i-a solicitat ministrului Transporturilor, Dan Costescu, să vină cu o analiză în ceea ce privește Portul Constanța, în condițiile în care "sunt lucruri care nu sunt clare legat de modul în care se fac contractele de alocare a spațiilor acolo". Totodată, Cioloș a punctat faptul că își dorește o perspectivă mai clară și la TAROM, unde este în curs de pregătire un studiu pentru a da o direcție strategiei de dezvoltare a companiei.

"Am avut o scurtă discuție cu câteva dintre conducerile unor companii din subordinea Ministerului Transporturilor. Ne-am concentrat pe discuții privind funcționarea Portului Constanța, unde am cerut domnului ministru să vină cu o analiză. Sunt acolo câteva lucruri care nu îmi sunt clare. Portul Constanta nu e doar o companie care trebuie să fie profitabilă. În ciuda profitului care se realizează, se fac puține investiții acolo. Sunt lucruri care nu sunt clare legat de modul în care se fac contractele de alocare a spațiilor acolo. Vreau să vedem ce măsuri putem lua pentru eficientizarea portului, care este o infrastructură de care depind alți agenți economici acolo", a declarat Cioloș, în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

În acest context, Cioloș a menționat faptul că își dorește clarificări, în anul care urmează, și la TAROM.

"Am avut o scurtă discuție a ceea ce se întrevede la compania TAROM pentru a vedea și aici o perspectivă mai clară. Înțeleg că e în pregătire din nou încă un studiu, care să dea o direcție strategiei de dezvoltare a companiei, pentru perioada următoare. Și acolo, în anul pe care îl avem în față, aș vrea să clarificăm lucrurile", a mai spus Cioloș.