MENIU

Cine este, de fapt, generalul Lucian Pahonţu, cel care ar fi spus că Dragnea va fi executat

Lucian Pahonțu este un general român, care îndeplinește în prezent funcția de director al Serviciului de Protecție și Pază (SPP) (din 7 decembrie 2005).

Lucian Pahonțu s-a născut la data de 2 noiembrie 1964 în satul Lerești (județul Argeș). A absolvit Școala Militară de ofițeri activi, profil transmisiuni (1987) și apoi cursurile Facultății de Arme Întrunite din cadrul Universității Naționale de Apărare din București (1994). A urmat de asemenea și cursuri pentru cadre de conducere ale Jandarmeriei (1992 și 1998).

După absolvirea Școlii de ofițeri, a lucrat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În decembrie 1989, Lucian Pahonțu era ofițer în trupele de securitate — o structură militară care acționa în uniformă, echivalentul de astăzi al Jandarmeriei Române[necesită citare]. Ulterior a îndeplinit funcțiile de șef de Stat Major la Brigada 11 Mobilă Jandarmi București (1999-2002) și comandant al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș” (2002-2005). A fost avansat la gradul de general de brigadă (cu o stea) la 1 decembrie 2003, conform wikipedia.

La data de 7 decembrie 2005, generalul Pahonțu a fost numit în funcția de director al Serviciului de Protecție și Pază (SPP) [3][4]. A fost înaintat ulterior la gradul de general-maior (cu 2 stele) și la cel de general-locotenent (cu 3 stele) la 25 aprilie 2008 .

Generalul Pahonțu a publicat numeroase articole și lucrări în domeniul securității naționale, obținând în anul 2003 titlul științific de doctor în științe militare.