Cine e Angel Tîlvăr, nominalizat pentru funcţia de ministru al Românilor de Pretutindeni
Deputatul PSD, Angel Tîlvăr, nominalizat pentru funcţia de ministru al Românilor de Pretutindeni, este vicepreşedinte al PSD Vrancea, parlamentar la al treilea mandat, deţinând, din septembrie, și funcţia de preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene, anterior conducând şi Comisia de învăţământ, informează Mediafax.
Angel Tîlvăr are 52 de ani, este căsătorit şi are un copil.
În CV-ul postat pe site-ul Camerei, el notează la capitolul "studii şi specializări": Facultatea de limbi străine; SNSPA - post universitar; Colegiul Naţional de Apărare - post universitar; Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" - post universitar; Institutul Diplomatic Român - post universitar. La capitolul "activitate publicistică, ştiinţifică, în foruri academice", el menţionează calitatea de doctor în ştiinţe umaniste.
Angel Tîlvăr a fost profesor între 1985-2004, după 2004 activând în Parlament. Angel Tîlvăr a fost de asemenea consiler judeţean (2000-2004).
Deputatul menţionează de asemenea în declaraţia de avere patru conturi bancare, cu o valoare însumată de aproximativ 22000 lei, precum şi datorii către bănci, în valoare totală de aproximativ 115000 lei.
Mai multe pe Mediafax.