Ce spune DRAGNEA despre DISCUŢIA cu Băsescu, de la recepţia de la Cotroceni de 1 decembrie
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a negat, marţi, că ar fi avut o discuţie cu şeful statului la recepţia de la Cotroceni dedicată Zilei Naţionale, el arătând că a ieşit pe aceeaşi uşă ca şi Traian Băsescu, dar că nu s-au retras împreună pentru a vorbi.
”Am ieşit pe aceeaşi uşă, dar nu ne-am retras împreună. Dumnealui a luat-o la lift, la birou, eu am ieşit afară la maşină şi am plecat. Nu l-am aşteptat. Nu eram doar noi acolo, erau mulţi oameni în salon. Am mers la Cotroceni cu domnul Dâncu, tot cu el am plecat. E prietenul meu şi colegul meu de foarte mulţi ani”, a spus Dragnea.
El a precizat că a mers la recepţia de la Cotroceni din partea Guvernului şi că nu a fost singurul social-democrat prezent, la reuniune luând parte şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.
”Eu m-am dus acolo din partea Guvernului. Recunosc am nimerit într-o mulţime uriaşă de băsişti. Am plecat şi cu asta basta. Am fost la Cotroceni, am vrut să mă asigur că până la urmă domnul Traian Băsescu o să plece, şi o să plece. Nu am avut alte confidenţe, nu avem ce confidenţe să avem”, a mai spus Dragnea.
Întrebat dacă îl va exclude Victor Ponta din PSD pentru că s-a pozat cu preşedintele Băsescu, Dragnea a răspuns, în glumă: ”Eu ştiu? Să vedem. Nu mi-a zis nimic azi”.
Vicepremierul Liviu Dragnea, prezent, luni, la recepţia de la Palatul Cotroceni, de Ziua Naţională, l-a aşteptat pe preşedintele Băsescu, în timp ce acesta se fotografia cu invitaţii, iar la finalul evenimentului a făcut o poză cu şeful statului, cei doi retrăgându-se, împreună, din Sala Unirii.