MENIU

Ce scrie presa internațională despre respingerea moțiunii de cenzură a PNL

Ce scrie presa internațională despre respingerea moțiunii de cenzură a PNL

Agenţiile de presă internaţionale relatează despre respingerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta, Bloomberg şi Agence France Presse notând că scandalul de corupţie care îl vizează pe premierul României va continua, scrie Mediafax.

"Premierul României surpravieţuieşte moţiunii de cenzură, iar scandalul de corupţie va continua", titrează agenţia Bloomberg. "Premierul României a reuşit să învingă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduce. Această situaţie probabil nu va stinge criza în care este implicat", comentează Bloomberg.

Victor Ponta "este supus presiunilor pentru a demonstra angajamentul de combatere a corupţiei. Uniunea Europeană, care nu a permis României să adere la Spaţiul Schengen nici măcar la opt ani de la admiterea în Blocul comunitar, monitorizează situaţia corupţiei din România. Statele Unite au transmis săptămâna trecută, în momentul anunţării anchetei în cazul lui Victor Ponta, că «legea trebuie aplicată în mod egal pentru toată lumea»", subliniază Bloomberg.

"Premierul României, suspectat de corupţie, supravieţuieşte moţiunii de cenzură", scrie agenţia Associated Press. "Primul-ministru al României, suspectat de acte de corupţie, inclusiv de spălare de bani şi conflict de interese, a supravieţuit cu uşurinţă unei moţiuni de cenzură", relatează AP.

"Guvernul României supravieţuieşte unei moţiuni de cenzură", titrează Reuters, notând că "rezultatul aşteptat" este "primul mare test politic" pentru Victor Ponta după înfrângerea suferită în scrutinul prezidenţial din 2014.

"Parlamentul României a respins vineri o moţiune de cenzură împotriva Guvernului social-democratului Victor Ponta, un vot care îi permite să rămână la putere dar care nu rezolvă criza provocată de problemele sale cu justiţia", comentează Agenţia France Presse, amintind că DNA îl suspectează pe Victor Ponta de conflit de interese în exercitarea funcţiei.