Ce a răspuns Gabriel Oprea, întrebat dacă era singur în maşină, când s-a produs accidentul
Ministrul Administraţiei şi Internelor că în momentul în care s-a produs accidentul în urma căruia poliţistul Biogdan Gigina a murit, el se afla în maşină doar cu aghiotantul său.
Întrebat dacă mai era cu cineva în maşină, Oprea a răspuns: "Nu, singur cu aghiotantul". Ministrul a mai spus că a fost la instituţii ale statului român, în deplasarea de pe 20 octombrie.
Oprea a mai spus că din câte știe motocicletele folosite de Poliția Rutieră sunt noi.
"Cred că la această întrebare au răspuns chiar polițiștii de la Poliția Rutieră (...) Știu, și sper că nu greșesc, că anul acesta s-au făcut investiții (...). Motocicletele cele mai multe sunt noi și nu au voie să iasă decât dacă îndeplinesc toate criteriile tehnice, dar repet, știu că toate sunt noi. Din păcate a murit un tânăr la datorie (...) Am explicat foarte clar modul în care s-a întâmplat accidentul. (...) Voi răspunde ca martor la toate întrebările procurorilor, este normal, cum au răspuns și ceilalți colegi ai mei. Vreau să vă spun un singur lucru privindu-vă în ochi: eram la serviciu, se va dovedi acest lucru (...) Aveam un antemergător", a adăugat Oprea.