MENIU

Cătălin Predoiu: „CSM a riscat foarte mult cu excluderea lui Cristi Danileț”

Foto arhivă Inquam

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că prin decizia luată luni de Consiliul Superior al Magistraturii, de a-l exclude din magistratură pe judecătorul Cristi Danileț, instituția ”a riscat foarte mult”.

Predoiu a spus că dacă acesta este noul nivel de exigență al CSM atunci el trebuie aplicat fără discriminări, tuturor magistraților.

Ministrul a mai spus că se va abține de la orice comentarii care ar putea fi interpretate ca presiuni într-un sens sau altul asupra instanței de judecată, dar că va face comentarii pe marginea subiectului după ce o instanță de judecată se va pronunța definitiv.

Cătălin Predoiu a mai spus că dezbaterile în jurul excluderii lui Cristi Danileț din magistratură vor fi exacerbate prin politizare, ceea ce va adânci și mai mult ”faliile” de opinii din sistemul judiciar, fenomen care, la rândul său, va face și mai dificilă sarcina Ministerului Justiției de a lucra și coopera cu acest sistem pe teme sensibile.

”Cazul domnului judecător Danileț este unul care a născut deja controverse și dezbateri aprinse într-un context și așa inflamat de întârzierile și blocajele agendei Justiției în 2021. Sunt conștient că aceste dezbateri vor fi exacerbate prin politizare, ceea ce va adânci și mai mult ”faliile” de opinii din sistemul judiciar, fenomen care, la rândul său, va face și mai dificilă sarcina Ministerului Justiției de a lucra și coopera cu acest sistem pe teme sensibile. CSM a riscat foarte mult cu această decizie, iar dacă acesta este noul nivel de exigență pe care dorește să îl impună în sistemul judiciar la nivel de politică disciplinară, atunci el trebuie impus la modul general și fără excepții, pentru a nu crea favoritisme. Pe fondul cauzei, atât timp cât ministrul nu are drept de vot în CSM în materie disciplinară, și, pe de altă parte, având în vedere că dl judecător Danileț a declarat că va ataca decizia CSM în instanță, până la pronunțarea unei decizii definitive, ministrul Justiției este obligat prin natura postului să se abțină de la orice comentarii care ar putea fi interpretate ca presiuni într-un sens sau altul asupra instanței de judecată. Este politica mea constantă de a nu comenta cazuri care se află sau se vor afla cu certitudine pe rolul instanțelor de judecată, așa cum, repet, dl judecător Danileț a declarat public. Pe de altă parte, îmi rezerv dreptul de a face comentarii privind această decizie a CSM, după ce instanța de judecată se va pronunța definitiv. PS: În ceea ce privește prevederile privind sancțiunile disciplinare din lege, ele au fost preluate în anul 2011, în urma unui studiu de drept comparat, din legislația germană, daneză, olandeză și suedeză, țările cu cel mai ridicat nivel de exigență disciplinară din Europa. Ele au fost adoptate în ciuda unei opoziții dure din partea PSD. Acum văd că ele sunt criticate de USR. Interesant!”, a scris ministrul Justiției, marți, pe Facebook.

Mai multe articole despre:
catalin predoiu csm cristi danilet