Cătălin Ivan: Dragnea a suspendat o ședință ca să vadă ”Suleyman Magnificul”
Europarlamentarul Cătălin Ivan a transmis un mesaj critic la adresa PSD, susținând că din cauza unor social-democrați Liviu Dragnea a ajuns să aibă prea multă putere.
"Recunosc că nu l-am privit niciodată cu atenție pe Liviu Dragnea. Am considerat că am multe alte lucruri mai importante de făcut decât să-l analizez, să încerc să înțeleg ce urmărește, să-i anticipez planurile. Această indiferentă a tuturor, mai ales a liderilor importanți ai partidului, ne costă acum foarte scump. A știut să se facă util, să își facă loc discret, cu răbdare, să exploateze slăbiciunile celor din jur... și am ajuns aici, cu el controlând aproape toate instituțiile importante ale statului", a scris Cătălin Ivan, pe Facebook.
Europarlamentarul a povestit și o întâmplare amuzantă. Liviu Dragnea ar fi întrerupt o ședința de partid pentru a urmări un serial turcesc, spune el.
"Ne-am amuzat când a suspendat o ședința la partid că să vadă 'Suleyman Magnificul'. Văzându-i însă evoluția, acel moment căpăta o simbolistică nouă. După criza Shhaideh a urmat criza Plumb și Shhaideh, apoi criza Carmen Dan și acum catastrofa Dăncilă", a mai afirmat Ivan.