MENIU

Cătălin Beciu demisionează din ALDE după ce a criticat dur protestele față de OUG 13

Cătălin Beciu, care s-a autosuspendat din funcția de vicepreședinte ALDE după ce a criticat pe pagina sa de socializare protestele din ultima perioadă, își anunță demisia din partid.

"Încă ceva... Ca să nu mai fie discuții, până la protest îmi voi depune demisia din partid. Adică, acum", a scris Beciu, luni, pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, acesta a revenit cu o nouă postare în care explică faptul că anunțarea demisiei nu reprezintă o delimitare de acțiunile de până acum ale partidului.

''Precizări: — anunțarea demisiei nu înseamnă o delimitare de acțiunile de până acum ale partidului, ci reprezintă strict dorința mea de a protesta activ, în stradă, împotriva abuzurilor; — Biroul Național va discuta această situație, moment în care ne vom lămuri cu privire la ceea ce crede forul de conducere al ALDE despre felul în care aleg să acționez. Atât. Aș mai spune doar că nu mă simt singur, considerând numărul mare de colegi care m-au sunat cerându-mi să-mi reanalizez intenția. Nu mă așteptam. Le mulțumesc pentru sprijin'', a mai scris Cătălin Beciu.

Comisia de fuziune a ALDE a hotărât să propună Delegației Permanente Naționale excluderea lui Cătălin Beciu, ca urmare a "declarațiilor politice grave care au afectat imaginea partidului", se arată într-un comunicat al ALDE, potrivit Agerpres..

''Comisia de fuziune a ALDE, cel mai înalt for de conducere al partidului Alianța Liberalilor și Democraților, a hotărât, conform statutului, să propună Delegației Permanente Naționale excluderea domnului Cătălin Beciu, ca urmare a declarațiilor politice grave care au afectat imaginea partidului și care se îndepărtează de principiile liberale, democratice și de respect în ceea ce privește drepturile fundamentale ale cetățenilor, cu referire specială la libertatea de exprimare'', precizează sursa citată.

În 20 ianuarie, vicepreședintele ALDE Cătălin Beciu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, s-a autosuspendat din funcția politică, după ce a criticat, pe pagina sa de socializare, protestele împotriva proiectelor privind grațierea și modificarea Codurilor penale. 

Mai multe articole despre:
proteste demisie Cătălin Beciu