Casa Regală, pe picior de plecare din Palatul Elisabeta. Decizia finală, luată de Tudose
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că Guvernul va decide dacă Palatul Elisabeta va rămâne Casei Regale, precizând că legea privind Statutul Casei Regale va fi dezbătută după vacanţa parlamentară şi în urma unor discuţii ”fără patimă”, existând unele aspecte ”controversate” în proiect. Mihai Tudose anunțase deja că Palatul Elisabeta ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român după decesul regelui Mihai.
”Este o discuţie foarte serioasă despre simboluri. Nu susţin şi nu voi promova niciodată o discuţie simplistă despre acest subiect. Este un subiect foarte sensibil. Cu toţii am văzut un val de emoţie în perioada trecută, în care Regele a fost adus în România. Eu cred că simbolul Casei Regale trebuie să existe în România. Trebuie continuate discuţiile în mod serios despre dacă şi ce ar trebui să primească, ca şi ajutor de la stat. Aici discuţiile sunt destul de controversate, argumentate şi contraargumentate, despre a beneficia de nişte spaţii unde să-şi desfăşoare activitatea, cât de mari sau cât de mici, dacă să beneficieze de susţinere a cheltuielilor din fondurile publice, da sau nu. Asta trebuie discutat separat şi fără patimă. Ideea de simbol e susţinută de mine şi de premier, că am tot discutat”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.
Preşedintele PSD a fost întrebat ce se va întâmpla cu Palatul Elisabeta, în condiţiile în care trebuie evacuat în luna februarie.
”Acolo este un activ al RAAPPS, care este în subordinea Guvernului. Va fi o decizie a Guvernului. Eu sunt convins că vor avea o discuţie RAPPS sau secretarul general al Guvernului sau Guvernul şi reprezentanţii Casei Regale şi vor găsi o soluţie. Despre lege, discutăm în Parlament”, a răspuns Dragnea.
Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că Guvernul ar putea să acorde Casei Regale statut de utilitate publică, dar s-a exprimat încă o dată împotriva acordării altor beneficii urmaşilor Regelui Mihai I, menţionând că urmaşii celorlalţi şefi de stat nu au, potrivit legii, astfel de drepturi.
Tudose a precizat că Palatul Elisabeta ar trebui să revină în administrarea şi proprietatea statului român după decesul regelui Mihai.