MENIU

Carmen Dan: Este nevoie de o legislație care să susțină autoritatea polițiștilor

Este nevoie de o legislație foarte clară care să susțină autoritatea polițiștilor și de mijloace de intervenție cu care aceștia să poată interveni atunci când aplică legea, a declarat, duminică, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

''Trebuie să aducem oameni bine pregătiți în Poliție, trebuie ca astfel de situații să nu se mai întâmple, trebuie să avem mijloace de intervenție cu care polițiștii să poată interveni atunci când aplică legea, trebuie să avem o legislație foarte bine conturată care să susțină autoritatea polițistului. În sensul acesta vom acționa în perioada următoare'', a spus Carmen Dan, care a fost prezentă la înmormântarea polițistului Sorin Vezeteu, ucis în timpul misiunii în Gara Suceava.

Ministrul a arătat că luni, la ora 10:30, a convocat sindicatele reprezentative, ocazie cu care se va lua în discuție și statutul polițistului.

''Îmi doresc să vină toți cei care simt nevoia unei discuții deschise cu ministrul și cu echipa de conducere de la Ministerul de Interne. Pentru că s-a tot vorbit de statutul polițistului în ultima vreme și pentru că eu însămi am constatat că s-a vorbit, dar nu s-a făcut mai nimic, vreau să invit pe toți cei care sunt în stradă în fiecare zi și se confruntă cu aceste probleme serioase, cei care sunt expuși riscului, să-și aducă contribuția. Este o invitație publică pe care o lansez polițiștilor din zona rurală, de la Rutieră, de proximitate, de la Transporturi. Sunt cei care lucrează în domenii extrem de sensibile și sunt cei care într-adevăr nu au nici susținerea autorității și nici mijloacele necesare ca să-și desfășoare activitatea în bune condiții și să se simtă protejați'', a arătat ministrul, adăugând că dorește ca ''statutul polițistului să nu plece de la minister, ci să ajungă la minister''.

Totodată, Carmen Dan a subliniat că trebuie acoperit necesarul deficitului de resursă umană.

''Indiferent cât de greu ne este, trebuie să admitem că în prezent polițiștii sunt singuri în multe situații, în patrulă, pentru că nu există personal (...) Lucrul ăsta nu se poate schimba mâine, dar cum până acum am reușit, în câteva luni, să aducem o parte din oameni în sistem, doresc ca și de acum să avem o abordare pe termen, ce putem face imediat și ce putem face în timp pentru a acoperi acest foarte mare deficit'', a spus Carmen Dan, citată de agerpres.ro. Potrivit acesteia, o altă preocupare a ministerului o reprezintă dotarea cu echipament de intervenție.

Mai multe articole despre:
MAI poliţie carmen dan