Carmen Dan: Momentul de vârf al inundaţiilor nu a fost depăşit
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus duminică faptul că este îngrijorător faptul că zonele cu risc de inundaţii sunt cele unde au fost înregistrate săptămâna trecută aceleaşi probleme şi că riscul unui cod roşu de inundaţii arată că momentul de vârf încă nu a fost depăşit.
„Până la acest moment nu am avut situaţii critice, deşi au fost avut destule intervenţii dificile până acum. Există riscul să avem şi codul roşu de inundaţii şi asta înseamnă pentru noi că momentul de vârf nu a fost depăşit încă. Ne îngrijorează şi reprezintă o problemă faptul că ploile anunţate pentru următoarele două zile sunt aşteptate tocmai în zonele în care am mai avut inundaţii în urmă cu o săptămână. În unele zone, din păcate, nu s-a reuşit refacerea infrastructurii, ceea ce agravează efectul acestor ploi anunţate pentru această perioadă (...) În categoria zone cu risc intră şi acele localităţi unde am mai avut inundaţii puternice săptămâna trecută: Covasna, Bacău. Pot să apară şi alte probleme”, a declarat ministrul Carmen Dan, la România TV.
Ministrul de Interne a mai subliniat că, până la această oră, MAI a avut intervenţii în 28 de localităţi din 15 judeţe şi că principalul obiectiv al jandarmilor din teren este acela de a nu exista persoane luate de viitură.
Reprezentanţii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis, duminică, o atenţionare cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe, valabilă până marţi noaptea, urmând să fie depăşite cotele de atenţie.