Care sunt obiectivele Nicoletei Țînț, noua șefă a CSM
Nicoleta Țînț a fost aleasă, miercuri, în funcția de președintă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după mai multe runde în care rezultatul votului a fost egal. În calitate de șefă a CSM, e a spus că vrea să consolideze încrederea magistraților că CSM va gestiona cum trebuie multiplele probleme din justiție.
"Obiectivele pe care eu mi le-am propus sunt centrate pe realizarea unor măsuri concrete menite să asigure îndeplinirea efectivă a rolului constituțional de garanta, dar și pentru a consolida încrederea magistraților în capacitatea CSM de a gestiona corepsunzător toate problemele din justiție.
Pentru atingerea fiecărui obiectiv este nevoie de echilibru, unitate, dialog și viziune pentru a putea face față tuturor provocărilor pe care anul 2020 ni le va aduce.
Obiectivele pe care le-am propus sunt priorități pentru toți colegii mei din consiliu. Sunt convinsă că doar împreună, prin efortul nostru conjugat, vom putea reuși în demersul de a avea o justiție independentă", a declarat noua șefă a CSM.