Zi decisivă pentru CCR. Audieri de formă în Parlament
Candidaţii înscrişi pentru un mandat de judecător CCR din partea Senatului au fost audiaţi marţi, în Comisia juridică. În Parlament, votul decisiv va fi dat tot marți pentru cele două fotolii de judecător care depind de Senat şi Camera deputaţilor.
Audieri cu scandal în Parlament. Candidații pentru funcția de judecător al Curții Constituționale au fost chemați la audieri, dar au sfârșit prin a-și prezenta doar CV-urile. PSD a cenzurat întrebările opoziției pe motiv că ar fi prea complexe ori batjocoritoare. Dezbatere cu scântei în comisia juridică din Camera Deputaților, unde au fost audiați candidații pentru funcția de judecător al Curții Constituționale. Toate încercările Opoziției de a obține răspunsuri de la Gheorghe Stan, propunerea PSD pentru acest post, au fost blocate de cei de la putere.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru toţi cei trei candidaţi la funcţia de judecător al CCR. Pentru acest post s-au înscris şeful SIIJ, Gheorghe Stan, propus de PSD, deputatul PNL Ioan Cupşa şi avocatul Vlad Ştefan, propus de USR.
Gheorghe Stan a spus că statul de drept e esenţial într-un stat.
„E pentru prima oară când vorbesc în calitate de magistrat în faţa unei Comisii parlamentare. În candidatura mea arăt faptul că am vechime peste 20 de ani ca procuror, timp în care mi-am urmărit obiectivele, respectarea profesiei. Am îndeplinit funcţii de conducere la unităţile de Parchet. Mi-am desfăşurat activitatea în cadrul MJ. În prezent sunt procuror-şef al SIIJ. Astfel apreciez că deţin nu doar cunoştinţele necesare, dar mai ales experienţa în scopul ocupării postului unui judecător la CCR. Cred că asta constituie un avantaj prin prisma practicii dobândite. Consider că numirea unui magistrat în această funcţie constituie o garanţie a respectării independenţei. Pornind de la una ditre definiţiile statutul de drept, el este garantul drepturilor şi libertăţilor individuale, asigurând securitatea internă şi externă a statului. În situaţia în care aş fi ales judecător al CCR m-ar interesa să respect supremaţia Constituţiei.Actualul şef al Secţiei de Investigaţie a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), Gheorghe Stan, ar putea fi propunerea social-democraţilor pentru postul de judecător la CCR, din partea Camerei Deputaţilor. În acest caz, Gheorghe Stan îl va înlocui pe judecătorul CCR Ştefan Minea, al cărui mandat expiră pe 15 iunie”, a spus Stan.
Negocieri la sânge pentru scaunele de judecători CCR. Opoziția și-a nominalizat oamenii fideli, dar regula jocului este de fapt la PSD - ALDE. Pentru că ei au majoritatea în Parlament, propunerile lor au cea mai mare șansă să ajungă la CCR. Ei bine, coaliția de guvernare vine cu nume bombă:
- Cristian Deliorga - judecător la Curtea de Apel Constanța
- Gheorghe Stan - procuror-șef al Secției Speciale pentru investigarea magistraţilor.
Ultimul, este nominalizat din partea deputaţilor social democraţi.
Deliorga este alegerea senatorilor PSD. Sursele spun că numele lui Stan ar fi fost decis într-o ședință a social-democraților, deși anterior fusese vehiculat un alt nume pentru CCR: fostul avocat al poporului, Gheorghe Iancu. Marți, toţi cei propuşi, indiferent dacă reprezintă puterea sau opoziţia, se vor află la Parlament, la audieri.
Un lucru este cert în tot acest joc al nominalizărilor şi negocierilor pentru Curtea Constituțională: Simina Tănăsescu, fosta consilieră a preşedintelui Iohannis, este cert judecător CCR începând din data de 9 iunie 2019. Îl înlocuiește, prin decret prezidenţial, pe Petre Lăzăroiu.
"În conformitate cu Hotărârea Biroului Permanent a Senatului din data de 3.05.2019, în temeiul art. 5, alin. 5, din Legea 47/1992, cu completările şi modificările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, până la data de 6.05.2019, ora 18,00, au fost depuse, la Comisia juridică, de disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, următoarele candidaturi de judecător la Curtea Constituţională a României, din partea grupurilor parlamentare: grupul parlamentar PSD - Cristian Deliorga; grupul parlamentar PNL - Cătălin Daniel Fenechiu; grupul parlamentar USR - Ovidiu Mircea Ursuţa Daraban şi un candidat fără susţinerea vreunui grup parlamentar - Gheorghe Iancu", se arată într-un comunicat semnat de preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc.
PSD, propunere bombă pentru Curtea Constituțională
La finalul audierilor, Comisia juridică va înainta Biroului Permanent al Senatului un raport cu privire la candidaţi.
Mandatul Simonei-Maya Teodoroiu, numită judecător la CCR pentru o diferenţă de mandat, expiră la data de 15 iunie, iar numirea noului judecător trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătoresc predecesor.
Procedural, plenul Senatului va dezbate şi supune la vot propunerile grupurilor parlamentare şi raportul Comisiei juridice pentru numirea unui judecător la CCR, scrie agerpres.ro.
PSD vine cu o propunere bombă pentru Curtea Constituțională, anunță surse, citate de Realitatea TV. Este vorba de Gheorghe Stan, șeful Secției speciale de investigare a magistraților.
Social-democrații ar avea o altă propunere pentru funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Camerei Deputaților în persoana lui Gheorghe Stan, zis Giani, șeful Secției speciale de investigare a magistraților, potrivit televiziunilor de știri.
Numele lui Stan ar fi fost decis într-o ședință a social-democraților, deși anterior o altă persoană fusese trimisă de PSD Comisiei juridice a Camerei Deputaților ca propunere pentru CCR: fostul avocat al poporului, Gheorghe Iancu.
Procurorul Gheorghe Stan conduce, alături de adjuncta sa, Adina Florea, Secţia specială pentru investigarea magistraţilor și a fost procuror-adjunct al Inspecţiei Judiciare.
Gheorghe Stan a fost validat, pe 28 ianuarie, la conducerea Secției pentru anchetarea magistraților cu 11 voturi ”pentru” de plenul CSM.
Acesta a apărat OUG 7, în prima sa declarație de presă în fruntea Secției, spunând că aceasta a fost necesară.
„OUG 7 a fost necesară pentru corelarea normelor privind competența procurorului șef al Secției”, a spus Gheorghe Stan.
O altă propunere a PSD pentru funcția de judecător constituțional, din partea Senatului însă, este Cristian Deliorga, judecător la Curtea de Apel Constanța, scrie g4media.ro.
Tot luni, președintele Klaus Iohannis a nominalizat-o pentru un post de judecător la CCR pe Simina Tănăsescu, fosta sa consilieră. Ea va avea un mandat de 9 ani, începând din data de 9 iunie 2019. Tănăsescu urmează să îl înlocuiască pe Petre Lăzăroiu. De numele lui Lăzăroiu se leagă și plecarea de anul trecut a Siminei Tănăsescu (profesor la Facultatea de Drept a Universității București) de la Palatul Cotroceni anul trecut.
De asemenea, și PNL și USR au venit luni fiecare cu propuneri proprii pentru funcțiile de judecători ai Curții Constituționale (CCR) care urmează să se vacanteze, una din partea Camerei Deputaților, alta din partea Senatului.
Astfel, liberalii îl propun pe deputatul Ioan Cupșa pentru a fi judecător constituțional din partea Camerei Deputaților. Cupșa este avocat și membru în Comisia juridică a Camerei. Pentru funcția de judecător CCR din partea Senatului, PNL îl propune pe senatorul Daniel Fenechiu. Acesta este și el avocat, membru în Comisia juridică a Senatului și este la al doilea mandat de parlamentar. În 2012 a intrat în Legislativ pe listele PP-DD (Partidul Poporului – Dan Diaconescu).
La rândul lor, cei de la USR îi propun pe Mircea Ursuța și Ștefan Vlad, doi juriști din afara partidului. Ursuța este propus pentru funcția de judecător CCR din partea camerei Deputaților, iar Vlad din partea Senatului. Mircea Ursuța este un avocat care a colaborat cu USR în procesul împotriva companiilor municipale înființate de Gabriela Firea, este profesor și autor de cărți. În ceea ce-l privește pe Ștefan Vlad, acesta este tot avocat, cu experiență în contencios administrativ.