MENIU

Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit cu ambasadorul rus

<p>Călin Popescu Tăriceanu </p>

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a întâlnit, joi, cu ambasadorul rus, Oleg Malghinov, care i-a transmis că Rusia nu doreşte o intervenţie militară în Crimeea, rămânând, totodată, deschisă dialogului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Senat.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind importanţa relaţiei bilaterale româno-ruse, în ansamblu. În acest context, preşedintele Senatului a arătat că, în ultima perioadă, au existat teme în care poziţiile celor două părţi nu au coincis şi a exprimat "profunda îngrijorare referitoare la evoluţia situaţiei din apropierea graniţelor României, situaţie care ar putea avea ecou şi la noi în ţară", precizează sursa citată.

Călin Popescu Tăriceanu a ţinut să reitereze "îngrijorarea profundă" pentru o posibilă intervenţie armată a Federaţiei Ruse, precizând că o astfel de decizie este "total inacceptabilă".

La rândul său, ambasadorul Oleg Sergheevici Malginov a asigurat că Federaţia Rusă nu doreşte o intervenţie armată în Crimeea şi rămâne deschisă dialogului, potrivit comunicatului transmis de Senat.

Diplomatul rus a recunoscut că situaţia actuală este "tensionată", dar a explicat că aceasta trebuie evaluată în contextul situaţiei globale din Europa după anii 1990, când Rusia nu a fost acceptată la masa negocierilor pentru extinderea Uniunii Europene sau a Alianţei Nord-Atlantice spre Est, menţionează sursa citată.

Referindu-se la situaţia din Ucraina, Oleg Malginov a apreciat că, din punctul de vedere al Federaţiei Ruse, actualii conducători ai Ucrainei "nu au legitimitate constituţională", iar anumite slogane ale opoziţiei ucrainieine "sunt considerate a avea caracter naţionalist şi fascist". În ceea ce priveşte minoritatea rusă din Ucraina, ambasadorul a subliniat că Moscovo consideră că a avut loc "o integrare şi nicidecum despre o decuplare", se mai arată în comunicat.