MENIU

Călin Popescu Tăriceanu, 5 soţii şi 3 partide

Tăriceanu
Tăriceanu
Tăriceanu
Tăriceanu
Tăriceanu
Tăriceanu
<p>Fuziunea PLR-PC va fi semnată astăzi</p>

Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la partidul cu numărul trei şi la soţia cu numărul cinci. Vă prezentăm o scurtă istorie a vieţii tumultoase a preşedintelui Sentului.

În tinerețe, Tăriceanu a fost fotomodel! La începutul anilor ’70, regimul comunist din România trăia perioada sa de glorie.  Faimos rămâne pictorialul realizat de Tăriceanu, în aceeaşi perioadă, în singura revistă de modă a vremurilor. "Eram pe bulevard, aproape de Scala, şi am văzut doi băieţi venind, din care unul era frumos foc. Era Călin",  a povestit Zina Dumitrescu, într-un interviu acordat în 2011.

Călin Popescu Tăriceanu se află la a cincea căsătorie, cea mai recentă nuntă având loc în 2013. Soţia actuală se numeşte Loredana Moise şi este mai tânără cu 26 de ani decât preşedintele Senatului.

În decembrie 2014, Călin Popescu Tăriceanu a devenit tatăl unui băieţel, acesta fiind cel de-al treilea copil al său.



Fostul premier şi a patra sa soţie, Ioana, au divorţat în toamna anului 2011. Ei au împreună un băiat, născut cu câteva luni înaintea căsătoriei civile, care a avut loc în anul 2003, la Budapesta. În 2004, ei s-au căsătorit şi religios. În urma divorţului, Ioana Tăriceanu a revenit la numele Dinu avut înaintea căsătoriei. Două dintre fostele soţii ale lui Tăriceanu i-au păstrat numele după divorţ.

"Spre deosebire de alţi bărbaţi care au avut o nevastă şi mai multe legături extraconjugale, eu am preferat cu femeile pe care le-am iubit să mă şi căsătoresc", spune Tăriceanu într-un clip postat pe Youtube.

PLR + PC = ALDE

Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la partidul numărul trei! În 1990, Tăriceanu s-a numărat printre membrii fondatori ai Partidului Național Liberal.

Din 1993 până în 2004 a deținut funcția de vicepreședinte al PNL, iar între 2004 şi 2009, a devenit preşedinte al PNL.

După ce a înfiinţat PLR, acum fuzionează cu Partidul Conservator. Noua formaţiune se va numi ALDE, adică Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa.

Mai multe articole despre:
Călin Popescu Tăriceanu căsătorie