Bulgaria NU VREA flotă NATO la Marea Neagră. Replica lui Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că iniţiativa privind flota de la Marea Neagră a generat interpretări, subliniind că "nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie", iniţiativa vizând exerciţii comune ale forţelor navale din România, Bulgaria şi Turcia, state membre NATO.
"Am văzut că au apărut tot felul de interpretări şi, poate este bine să clarific un pic situaţia, înainte să se aventureze toată lumea în speculaţii. Această iniţiativă pe care am prezentat-o, şi am prezentat-o atât preşedintelui, cât şi prim-ministrului (Bulgariei-n.r.), este o iniţiativă care ţinteşte o colaborare, practic, în zona exerciţiilor comune şi a training-ului a forţelor navale româneşti, bulgare şi turceşti. Aceasta este aşa-numita iniţiativă navală, deci se referă la forţele navale, se referă la exerciţiu şi training comun. Noi credem că această iniţiativă, în final, trebuie să se găsească sub umbrela NATO, fiindcă toate trei ţările riverane, România, Bulgaria şi Turcia sunt aliaţi în NATO. Unde a apărut, probabil, o înţelegere greşită, este conceptul de flotă NATO. Nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie. NATO nu poate şi nu doreşte să întreţină o flotă proprie în Marea Neagră. Este evident că detaliile tehnice, felul în care se realizează această iniţiativă şi cum va arăta ea, mai trebuie bine negociată, trebuie clarificat cine, cu ce forţe, cu ce logistică participă şi acum este foarte devreme să spunem cum va arăta la sfârşit. Dar lucrurile pe care vi le-am spus sunt destul de certe, deci iniţiativa vizează exerciţii, training comun al forţelor navale. Cred că ne-am lămurit" a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, relatează MEDIAFAX.
Şeful statului a fost întrebat de un jurnalist dacă este vorba despre "exerciţii şi manevre şi atât tot". "În această fază, clar despre asta vorbim, exerciţii", a răspuns Iohannis.
De asemenea, preşedintele a fost întrebat de presă "cât timp au durat tratativele dintre Preşedinţia română şi cea bulgară, ca să ajungem astăzi la acest comunicat sau ce a fost?".
"Nu ştiu ce a fost, iar discuţiile care s-au purtat pentru această iniţiativă au pornit mai demult. Este vorba de aproape un an de zile de când se discută despre această iniţiativă. Sigur, fiecare are opinia lui, şi are dreptul să aibă opinia lui şi abordarea proprie, dar eu cred că este o iniţiativă foarte bună care are, în etapa principală, ca obiectiv principal compatibilizarea forţelor navale a trei aliaţi din NATO", a răspuns şeful statului.