MENIU

Ministrul Finanțelor, anunț privind bugetul pe 2019. Când se va dezbate în Parlament?

Bugetul pe 2019

Proiectul bugetului de stat ar putea fi făcut public în următoare săptămână şi discutat în Parlament la începutul lunii februarie, după întâlnirile cu partenerii sociali, a declarat duminică la Antena 3 ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Deficitul bugetar nu va fi cel avansat în spaţiul public, de circa 5%, ci la jumătate, a spus ministrul. O serie de politicieni au anunţat că ministerul are probleme în întocmirea bugetului pentru că deficitul pentru acest an este de circa 5%.

În context, Teodorovici a spus că deficitul anului 2018 va fi sub 3%, posibil şi sub cel planificat, de 2,97%. Valoarea exactă va fi cunoscută pe 25 ianuarie, când vor fi făcute cunoscute cifrele execuţiei bugetare.

Ministeul a precizat că proiectul de buget a fost întârziat de amânarea discutării în CSAT survenită în decembrie, care a „scos din calendar” procesul de adoptare a actului normativ.

Taxa pe lăcomie, introdusă de OUG 114 nu aduce venituri, conform proiectului de buget, şi nici sumele pe care companiile din energie vor trebui să le plătească, a adăugat Teodorovici.

Mai multe articole despre:
Eugen Teodorovici bugetul pe 2019