MENIU

Bucureștenii riscă să rămână în frig! Ciucă nu-i dă bani lui Nicușor Dan ca să achite datoriile Termoenergetica: "Primăria putea să rezolve problema"

Facturi

Premierul Nicolae Ciucă i-a transmis, marți, un mesaj tranșant primarului general al Capitalei. Potrivit lui Ciucă, la bugetul de stat nu sunt bani  pentru a-i da lui Nicușor Dan ca să plătească datoriile Termoenergetica, premierul subliniind că primarul general trebuia să rezolve până acum problema termiei în București.

„Este o problema a autorității locale. Primăria are în responsabiltate să rezolve această problemă. Eu am chemat de anul trecut primăria la discuții și instituțiile din sistem pentru a rezolva problema termiei în perioada sărbătorilor, apoi l-am invitat pe dl primar să prezinte un plan concret pentru a rezolva această problemă de sistem. Până în momentul de față soluțiile sunt fie să ridicăm plafonul de îndatorare, fie să dăm bani de la buget. Banii de la buget să-i dăm unei autorități locale care putea să rezolve problema, cu certitudine nu-i vom avea. Sunt și alte localități într-o situație mult mai dificilă. Soluția este din punctul meu de vedere ridicarea plafonului și să-și rezolve problemele”, a declarat șeful Guvernului.


Reacția premierului vine duopă ce, pe 9 noiembrie, primarul general al Capitalei a cerut, din nou, Guvernului să aloce banii necesari ca municipalitatea să plătească datoriile acumulate la Termoenergetica din cazuză că prețul la populație și subvenția nu au fost majorate imediat ce ANRE a majorat tariful la gigacalorie, dar și pentru pierderile din rețea. Este vorba despre 600 milioane lei, acumulate în perioada 2020-2022. Primarul spune că a plătit subvenția la zi, dar nu mai are bani să plătească și datoria de 600 milioane lei.

Apelul edilului nu a rămas fără răspuns. Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat duminică, la un post TV, că ar fi mai bine ca Nicuşor Dan să îşi dea demisia şi să lase bucureştenii, pentru că nu are capacitatea de a conduce administrativ Capitala României.

Mai multe articole despre:
ciuca nicusor da caldura caldura capitala bani