MENIU

Bogdan Aurescu, discuție telefonică cu omologul leton. Aderarea României la Schengen, pe agenda de discuţii

Sursa foto: Facebook / Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor Externe al Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs. Subiectul principal al discuției a fost procesul aderării României la spaţiul Schengen.

„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis aprecierea deosebită pentru sprijinul constant al Letoniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi a prezentat detaliat demersurile recente întreprinse pe plan diplomatic în vederea realizării acestui obiectiv, în dialogul cu partea austriacă, cu preşedinţia suedeză a Consiliului UE şi cu omologii din majoritatea statelor membre. Ministrul Edgars Rinkēvičs a reiterat susţinerea fermă a Letoniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, apreciind că nu există niciun motiv ca aceasta să mai fie întârziată nejustificat, în condiţiile în care România îndeplineşte toate criteriile necesare. Oficialul leton a exprimat întreaga disponibilitate de continuare a unui dialog activ cu ceilalţi parteneri europeni pe acest subiect”, a transmis, marţi, MAE, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, totodată, cei doi oficiali au salutat relaţiile bilaterale politice excelente, construite pe un dialog constant la nivel înalt, având ca reper recent vizita oficială în Letonia a preşedintelui României, Klaus Iohannis.

„Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat cadrul foarte favorabil pentru aprofundarea, în continuare, a relaţiilor româno-letone, inclusiv ţinând cont de perspectiva deschiderii, în viitorul apropiat, a Ambasadei României la Riga. De asemenea, ministrul leton de externe a mulţumit pentru reluarea participării României, din acest an, la misiunile de poliţie aeriană din statele baltice. La rândul său, ministrul Aurescu a salutat reluarea zborurilor directe regulate între capitalele celor două ţări”, a mai transmis MAE.

Potrivit socumentului, cei doi miniştri au avut şi un schimb de opinii privind perspectiva procesului de extindere a NATO prin aderarea Suediei şi Finlandei, pe care ambele state o susţin activ, inclusiv prin demersuri diplomatice.

Ministrul Bogdan Aurescu a acceptat invitaţia omologului său de a efectua o vizită oficială în Letonia în acest an. 

Mai multe articole despre:
Bogdan Aurescu schengen