MENIU

Birchall, la Bruxelles: Guvernul, hotărât să continue lupta anti-corupție

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a declarat, la Bruxelles, că Guvernul României este hotărât să "continue lupta împotriva corupției".

În cadrul întâlnirilor cu înalții oficiali europeni, Ana Birchall a reiterat deschiderea Bucureștiului pentru identificarea celor mai adecvate soluții la problemele ridicate în legătură cu recentele acte normative din domeniul justiției, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Conform aceleiași surse, oficialul român a confirmat hotărârea Guvernului României de a continua lupta împotriva corupției, aceasta fiind o ”premisă esențială a consolidării statului de drept”.

De asemenea, Birchall le-a spus oficialilor europeni că își arată disponibilitatea de a sprijini demersurile Ministerului Justiției în relaționarea cu forurile europene pe temele de interes comun.

În cadrul discuțiilor privind pregătirea reuniunii Consiliului European, ministrul delegat Ana Birchall a reiterat importanța pe care promovarea investițiilor, stimularea creșterii economice și a ocupării locurilor de muncă le au pentru România, evidențiind, totodată, necesitatea urgentării implementării strategiilor relevante pentru Piața Unică europeană, inclusiv a dimensiunii digitale a acesteia, mai arată MAE, în comunicatul citat de agerpres.ro. 

Mai multe articole despre:
UE guvern birchall