Băsescu şi Ponta, unul lângă altul. ION CRISTOIU: "Ştiţi ce a făcut premierul seara?"
ION CRISTOIU a comentat, la JOCURI DE PUTERE, întâlnirea dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta de joi, de la bilanţul MApN.
Bilanţul Ministerului Apărării pare să-i fi adus prea aproape pe preşedinte şi premier. Atât de aproape încât Victor Ponta a vrut să-i fure locul lui Gabriel Oprea pentru a sta mai departe de Traian Băsescu. Plăcuţa cu numele premierului era aşezată lângă cea a preşedintelui. Momentul a fost surprins de camerele jurnaliştilor şi a stârnit râsul tuturor, inclusiv al protagoniştilor.
Jurnalistul Ion Cristoiu a analizat întâlnirea celor doi.
"Astăzi, mişcarea lui Ponta. Ca premier e catastrofal, dar la şmecherii din astea e imbatabil. Bun la politică, dar prost la administrarea ţării. Merge azi Ponta la sindrofia aia. Toate televiziunile l-au dat stând lângă Traian Băsescu, râzând. Ştiţi ce a făcut seara? Imediat a intervenit la Antena 3 să îl înjure pe Traian Băsescu. Ajungem la un paradox. Traian Băsescu este chiar duşman cu Crin Antonescu, imaginea lui Antonescu e de om care e cu Băsescu, iar Victor Ponta chiar e prieten cu Traian Băsescu. I-am văzut stenograma intervenţiei. Bătea câmpii iar. Erau vorbe la Ponta, nu era nimic, nu era un fapt", a spus Ion Cristoiu.
Jurnalistul a mai subliniat că şi Crin Antonescu are o problemă în a creea "un fapt mediatic".
"Antonescu şi consilierii săi nu au învăţat că trebuie să creezi fapt mediatic. Aici Traian Băsescu e bun, e genial. Îi bate pe toţi din România post-decembristă. Eu cred că Băsescu era un foarte bun conducător de gazetă pentru că a învăţat şi trucurile presei. Dacă îi analizaţi discursurile, la final îi dă o smetie lui Voiculescu şi lui Ghiţă. Ăia de acolo, seara "ham, ham", dau şi ce a zis Traian Băsescu. Băsescu cred că are şi grijă de presă şi atunci creează un fapt senzaţional care agaţă presa. Asta nu ştie csă creeze Crin. Probabil că nici nu vrea, e dintr-o şcoală mai veche", a spus Cristoiu.