Băsescu: România nu are planificată apărarea R. Moldova prin mijloace militare; e un stat neutru
România nu are planificată apărarea R. Moldova prin mijloace militare, deoarece, potrivit Constituţiei sale, Moldova este un stat neutru, a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu, referindu-se la o afirmaţie a premierului Victor Ponta privind apărarea ţării vecine.
"Vreau să informez şi pe români şi pe moldoveni, şi cancelariile occidentale, aliaţii noştri că România nu are planificată în niciun fel apărarea R. Moldova prin mijloace miltare. Şi asta plecând chiar de la Constituţia R. Moldova care se declară stat neutru. Atâta timp cât suntem o ţară democrată trebuie să respectăm statutul constituţional al unui vecin, chiar dacă acest vecin este Republica Moldova", a precizat Traian Băsescu, după ce Victor Ponta a spus, sâmbătă, va propune ca în următoarea şedinţă a CSAT să existe "o analiză foarte clară" a instituţiilor statului, inclusiv a serviciilor de informaţii, legat de ceea ce va putea face România pentru a sprijini Republica Moldova în contextul conflictului din Ucraina.
Şeful statului a spus că premierul trebuie să ajute R. Moldova prin acordarea de prioritate proiectelor de interconectare energetică.
"Cred că ceea ce ar trebui să-l preocupe pe premier pentru a ajuta R. Moldova este să treacă de la declaraţii la fapte. Eu nu am mijloace să fac ce trebuie făcut, mijloacele sunt la guvern. Dar trebuie să dea prioritate, dacă vrea să ajute R. Moldova, dacă vrea să apere R. Moldova, proiectelor de ingerconectare energetică, fie că vorbim de cele două linii de 400 de kilovolţi, Iaşi-Ungheni-Străuşeni sau Suceava-Bălţi, fie că vorbim de finalizarea lucrărilor la gazoduct cât mai rapid şi extinderea acestuia de pe magistrala Iaşi-Ungheni până la Chişinău. Acestea sunt modalităţi prin care putem apăra R. Moldova, pentru că altfel totul rămâne o demagogie", a spus Traian Băsescu, amintind că Moldova e dependentă energetic de importurile de energie electrică şi de gaze din Federaţia Rusă.
Preşedintele a mai spus că Guvernul mai poate ajuta R. Moldova "prin punerea în aplicare cu prioritate a proiectelor de interconectare, a proiectelor prin care îi ajutăm ca instituţiile lor să evolueze pozitiv în direcţia justiţie şi afaceri interne, prin punerea la dispoziţie a sumelor promise pentru renovarea şcolilor". "Aşa putem apăra Republica Moldova, nu lansând afirmaţii neclare", a punctat Băsescu.
Premierul Victor Ponta spune că va propune ca în următoarea şedinţă a CSAT să existe "o analiză foarte clară" a instituţiilor statului, inclusiv a serviciilor de informaţii, legat de ceea ce va putea face România pentru a sprijini Republica Moldova în contextul conflictului din Ucraina.
"România nu este în niciun fel ameninţată, dar regiunea e un focar de pericol şi trebuie să facem tot ce ţine de noi pentru a asigura integritatea şi securitatea Republicii Moldova", a declarat premierul Victor Ponta, sâmbătă, la Târgu Jiu.
El a precizat că şedinţa CSAT o stabileşte preşedintele, el urmând însă să propună, în calitate de vicepreşedinte al CSAT, să fie făcută o analiză în legătură cu ceea ce va putea face România pentru a sprijini guvernul legitim al Republicii Moldova.
"Preşedintele o stabileşte (şedinţa CSAT-n.r.), noi vom propune. În calitatea mea de vicepreşedinte al CSAT, voi propune ca obligatoriu să avem din partea tuturor instituţiilor statului, nu doar cele guvernamentale, ministere, ci şi din partea serviciilor de informaţii, o analiză foarte clară apropo de ceea ce putem şi trebuie să facem pentru a sprijini guvernul pro-european şi guvernul legitim al Republicii Moldova", a declarat premierul.