MENIU

Băsescu: Oricine ar afirma că mi-a spus să fac un pact cu Ponta este mincinos

Băsescu: Oricine ar afirma că mi-a spus să fac un pact cu Ponta este mincinos

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că el nu a declinat niciodată acordul de colaborare instituțională cu premierul Victor Ponta și a punctat că oricine ar afirma că i-a spus să facă un pact cu acesta este mincinos.

Șeful statului a comentat declarația premierului potrivit căreia el nu a semnat acordul de colaborare cu Traian Băsescu, ci cu anumiți actori instituționali, care și-au respectat în mare parte prevederile documentului, și că șeful statului era "doar un mandatar", scrie AGERPRES

"Eu nu l-am declinat niciodată (n.r. acordul de colaborare instituțională). L-a declinat Victor Ponta. Cred că introduce altceva și ne arată modul cum gândește. Probabil știți că orice declarație a mea sau a premierului este procesată de orice cancelarie așa că pot să vă spun că oricine ar spune: noi — de afară, noi — ambasadele, noi — șefii statului cutare și cutare (...) i-am spus președintelui să facă un pact cu Ponta eu îi spun că este mincinos. Nu a existat. A fost o soluție pe care am găsit-o eu cu consilierii mei la Președinție prin care, după neîncrederea uriașă instalată în vara anului 2012, să probez că totuși omul acesta care a încălcat toate regulile democrației a fost capabil să-și pună semnătura pe un angajament. L-am și distribuit pentru că eu știu cât de rău era văzută România", a spus șeful statului, la TVR 1.

El a spus că ceea ce s-a întâmplat în vara anului 2012 a fost absurd, arătând că în Franța, președintele acestei țări, Francois Hollande, a ajuns în sondaje la 13% din cauza măsurilor pe care le-a luat și nu îndrăznește nimeni să-l suspende din funcție.

"Dacă ar avea în Parlament un Ponta, un Crin Antonescu și un Iohannis, l-ar suspenda. Nici nu îndrăznește nimeni să gândească pentru că în Constituție spune mandatul președintelui este de cinci ani. (...) Dacă parlamentarii francezi ar avea minte câtă are Călin Popescu Anton Constantin Tăriceanu — inimă zburdalnică — cu siguranță ar propune o suspendare, dar acolo sunt oameni politici care respectă și instituția prezidențială, și legile și Constituția", a afirmat Băsescu.

Șeful statului a motivat de ce îl cataloghează pe președintele Senatului "zburdalnic". "Îmi place mie de el că este zburdalnic, când mă uit la el că arată ca un pensionar și îl duce capul la suspendări nu-ți vine să crezi", a explicat Băsescu.