Băsescu: Lucru important adus de investiţiile germane - corectitudinea în afaceri
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ Româno-Germane, că investiţiile germane în România depăşesc 6 miliarde de euro, cel mai important lucru adus de germani ţării noastre fiind corectitudinea în afaceri.
"Am privit la evoluţia schimburilor comerciale româno-germane, este o creştere extrem de împortantă a exporturilor României către Germania şi, de asemenea, o creştere importantă a importurilor Germaniei", a spus Traian Băsescu în cadrul unei recepţii organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.
Şeful statului a arătat că, pentru primele nouă luni ale anului 2013, s-a înregistrat o creştere a exporturilor de 8,4% şi o creştere a importurilor din Germania, de 6,5%, iar investiţiile germane depăşesc 6 miliarde de euro, ceea ce situează Germania pe locul trei în rândul investitorilor din economia românească.
"Poate cel mai important lucru pe care investitorii germani l-au adus României a fost managementul, corectitudinea în afaceri, atmosfera de business corect a companiilor germane dezvoltate aici, în România", a spus Traian Băsescu.
Preşedintele a ţinut să menţioneze faptul că Germania nu este numai un partener economic, ci şi un partener politic al României în interiorul UE.
"Ceea ce dorim să continuăm este parteneriatul care să vizeze aceste obiective ce ţin de integrarea deplină în Uniunea Europeană", a mai declarat preşedintele Traian Băsescu, amintind faptul că anul acesta s-a făcut un pas important, prin liberalizarea forţei de muncă.
"Sperăm ca în perioada următoare, până la sfârşitul anului, să începem şi procesul de intrare în Schengen, etapizat, urmând ca adoptarea Euro să fie momentul în care să spunem: am reuşit", a mai declarat Traian Băsescu.