Băsescu: Finalul declarației lui Coldea m-a stupefiat. E o amenințare
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că declarația lui Florian Coldea de după audierile în Comisia de control al SRI reprezintă ”o amenințare” și se declară ”stupefiat” de ea. Fostul prim-adjunct al Serviciului a făcut trimitere la trădarea lui Iuda și a afirmat că există persoane care au trădat interesele statului român și ale instituțiilor sale.
”Cred că a avut un text prost scris. Ameninţarea făcută la sfârşit nu are nimic în comun cu o dezbatere publică. Nu vă ascund că eu în mod repetat am cerut colaborare între instituţii. De aici probabil a plecat ideea protocolului, ceea ce în mod normal se întâmplă în toate statele, dar ideea e ca protocoalele să respecte legea.(...) Sincer, m-a şocat pur şi simplu povestea cu Iuda. (...) E o ameninţare pe care ar putea să o utilizeze serviciul împotriva lor, ceea ce e nepermis. M-a şocat pur şi simplu. Ameninţarea cu Biblia, cu Iuda, nu e în regulă. Dacă are ceva de spus, să spună public, „L-am avut ofiţer pe X şi a încălcat statutul de ofiţer şi a vorbit public”. Nu aş vrea să speculez, dar cred că a fost prost sfătuit pentru ieşirea publică. Această ameninţare este inacceptabilă", a afirmat Traian Băsescu.
Totodată, fostul preşedinte susţine că ameninţările lui Coldea ar viza atât oamenii care au făcut dezvăluiri până acum, dar ar sta şi ca avertisment pentru cei care ar intenţiona să se alăture demersului acestora.
"Our şi simplu pe mine finalul declaraţiei lui Coldea m-a stupefiat. Nu se proliferează o asemenea ameninţare. E o ameninţare pentru cei care au vorbit până acum, dar şi pentru cei care vor să mai vorbească. Nu a fost singur în SRI. Dacă generalul Coldea ar fi pus în dificultate, sunt destui sub el care ar fi în dificultate", a mai declarat Băsescu.