MENIU

Traian Băsescu: Voi depune cererea pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova

Președintele Traian Băsescu a anunțat, miercuri, că va depune cererea pentru dobândirea cetățeniei moldovene, după alegerile din Republica Moldova, când va efectua și o vizită de rămas-bun în această țară, informează Agerpres.

"Da, categoric da. Am și vorbit cu domnul președinte Timofti zilele trecute pe această temă și am stabilit că, după alegerile din Republica Moldova, voi face o vizită, ocazie cu care este și vizita de rămas-bun, și voi depune cererea pentru a dobândi cetățenia Republicii Moldova", a declarat Traian Băsescu, la postul public de televiziune din țara vecină.

Șeful statului a susținut că are un mare "suporter", privind obținerea cetățeniei acestei țări, în basarabeanul Eugen Tomac, coordonatorul campaniei prezidențiale a candidatului PMP, Elena Udrea.

"Nu am uitat și cu certitudine ar fi pentru mine o mare onoare să primesc și cetățenia Republicii Moldova", a afirmat șeful statului.

Traian Băsescu a arătat că obținerea cetățeniei Republicii Moldova reprezintă un simbol.

"Este un gest simbolic, dacă autoritățile din Republica Moldova vor dori să o facă, pentru că eu pot să cer, dar trebuie să îmi și aprobe cineva cetățenia", a mai spus șeful statului.