Băsescu:Cei mai mulţi dintre cei care vor să meargă în PE au ca obiectiv salariul de europarlamentar
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că cei mai mulţi dintre cei care vor să meargă în PE au ca obiectiv salariul de europarlamentar, iar despre cei care "se laudă" că au avut iniţiative a spus că este uşor să ai o mie de intervenţii, dar e mai bine să fii parte a unui proiect.
Traian Băsescu a precizat, într-un discurs susţinut la Arad, la o dezbatere organizată de Fundaţia "Mişcarea Populară", că România are toate condiţiile să reducă şomajul, dar nu face ce trebuie ca să îl reducă, în condiţiile în care din toate sondajele se vede că prima problemă de care vorbesc românii este lipsa locurilor de muncă.
"Avem capacitatea să creăm locuri de muncă, de aceea cred că şi proasta guvernare trebuie incriminată", a mai declarat Traian Băsescu.
Şeful statului a mai spus că Uniunea Europeană nu este o formă fără fond, ea este extrem de concretă şi stabileşte obiective care sunt aplicabile în toate ţările. "Românii nu mai au voie să îi lase pe politicieni să ignore în explicaţia publică relaţia dintre România şi Uniunea Europeană", a mai spus Băsescu, precizând că viaţa românilor este extrem de influenţată de deciziile care se iau la Bruxelles.
"Toţi ar trebui să dăm o atenţie mult mai mare politicienilor care vor să meargă în Parlamentul European şi să ne facă să înţelegem de ce merg ei acolo. Eu vă pot spune, cunoscându-i şi ca activitate şi ca pregătire, că cei mai mulţi dintre ei au ca obiectiv salariul de europarlamentar", a arătat Traian Băsescu.
El a vorbit şi despre "modul cum se laudă toţi câte iniţiative, intervenţii au avut" în Parlamentul European.
"Vreau să ştiţi un lucru, în Parlamentul European este foarte uşor să ai o mie de intervenţii, dar este mai bine să fii parte a unui proiect mare şi tu să fii o părticică mică a acestui proiect, decât să ai o mie de proiecte mici, fără niciun impact pentru Uniunea Europeană", a mai declarat preşedintele Băsescu.
Preşedintele Băsescu a participat, sâmbătă, la Arad, la dezbaterea "Integrarea tinerilor în piaţa muncii prin crearea de locuri de muncă, investiţii şi creştere economică", organizată de Fundaţia "Mişcarea Populară".