Baconschi: Pe dreapta, multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD
Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, candidat PMP la PE, susţine că "pe dreapta multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD", afirmând că Partidul Mişcarea Populară îşi doreşte o dreaptă unită, dar că nu vrea să facă negocieri în acest sens "cu oricine şi în orice condiţii".
"Vrem o dreaptă unită, dar în jurul unor principii şi valori asumate cu adevărat, nu mimate", a afirmat Teodor Baconschi, vineri, într-o conferinţă de presă la Ploieşti.
Acesta a apreciat că 60 la sută dintre români ar vota partidele din spectrul politic de dreapta, lucru care s-a văzut la vot în anul 2005, dar că multe formaţiuni politice cu doctrină de dreapta "s-au îmbolnăvit de boli de la PSD".
"De câte ori PSD e izolat, dreapta poate câştiga alegerile. În acelaşi timp, pe dreapta, multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD şi n-avem cum să ne asociem cu ele până nu se face o reformă, o triere a personalului politic, noi lideri să apară, inclusiv din noua generaţie. Deci vrem să provocăm o primenire a întregii clase politice şi bineînţeles că scorul electoral din 25 mai va fi o ocazie bună pentru a aşeza exact câte voturi în dreptul fiecărui partid. După care vor începe nişte negocieri, dar nu cu oricine şi în orice condiţii. N-avem cum", a afirmat Teodor Baconschi.