MENIU

Reacţia lui Augustin Lazăr, după ce Şerban Nicolae a dat-o afară din şedinţă pe reprezentanta PG

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a criticat luni poziția senatorului Șerban Nicolae, președinte al Comisiei juridice, privind prezența procurorului Irina Kuglay la ședința în care se dezbătea OUG nr.14/2017, anunţă Agerpres. 

"Doamna procuror Irina Kuglay s-a prezentat la comisie după ce în cursul zilei am transmis ambelor Camere adrese privind interesul Ministerului Public de a fi reprezentat la dezbateri. Nu poate fi calificat acest gest în statul de drept! Conform Constituției României, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept, drepturile fundamentale ale cetățenilor! Doamna Irina Kuglay este procuror specializat desemnat de procurorul general într-un grup de lucru pentru a participa la dezbaterile privind OUG și modificarea Codurilor", a declarat Augustin Lazăr pentru AGERPRES.

Președintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Șerban Nicolae, a rugat-o, luni seară, pe reprezentanta Parchetului General, procurorul Irina Kuglay, să părăsească sala de ședință pe motiv că este "nepoliticos față de o comisie senatorială" să se autoinvite.

Irina Kuglay a precizat că instituția pe care o reprezintă a înștiințat Senatul și Comisia juridică cu privire la dorința de a participa la ședința în care se dezbătea OUG nr. 14/2017.

"Vă mulțumesc pentru atenționare, dar cred că e necesar să fac această precizare: în cursul zilei de astăzi, conducerea Parchetului General a informat conducerea Camerei Deputaților, a Senatului, precum și Comisiile juridice ale Camerelor cu privire la continuarea demersurilor noastre tradiționale de colaborare în cadrul Legislativului, atât la invitație, cât și numai ca urmare a consultării publice, prin afișarea pe site a proiectelor.

A informat că dorim să participăm și a transmis la aceste niveluri cele mai înalte numele persoanelor desemnate", a precizat, în replică, Irina Kuglay. Șerban Nicolae a subliniat faptul că senatorii juriști nu au nevoie de "supraveghere", susținând totodată și că reprezentanta Parchetului General nu a comunicat Comisiei juridice intenția de a participa la ședință.

Mai multe articole despre:
alegeri măsuri anunţ decizii Augustin Lazăr