MENIU

Audierile de la DNA BRAȘOV s-au încheiat după 20 de ORE

Audierile maraton desfășurate miercuri la DNA - Serviciul Teritorial Brașov, într-un dosar care vizează retrocedarea unor terenuri forestiere, s-au încheiat în cursul serii, aproape de miezul nopții, ultimii care au ajus în fața procurorilor fiind prințul Paul și soția sa Lia, scrie AGERPRES.

Prințul Paul și prințesa Lia au ajuns la Brașov în jurul orei 22.30, însoțiți doar de avocații personali, și au rămas în sediul DNA mai bine de o oră. Prințul Paul nu a dorit să facă nici un fel de declarații nici la intrarea și nici la ieșirea din sediul DNA (Serviciul Teritorial Brașov), doar prințesa Lia a afirmat că este o datorie cetățenească să coopereze. "Este responsabilitatea fiecărui cetățean român să fie util și este normal să coopereze", a declarat aceasta.

Din mașina cu care Prințul Paul și prințesa Lia au călătorit până la Brașov au fost transportați în sediul DNA doi saci cu documente. După terminarea audierilor avocații cuplului au precizat că vor remite un comunicat de presă.

Potrivit unui comunicat DNA transmis miercuri AGERPRES, senatorul Ilie Sârbu este urmărit penal pentru folosirea influenței de o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul folosirii de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat.

 Mai multe pe Agerpres