Audierea ministrului Justiției a început cu scandal! Cătălin Predoiu a primit aviz NEGATIV
Cătălin Predoiu, propus pentru Ministerul Justiției, a urmat, marți, la audieri în Comisiile parlamentare.
Cătălin Predoiu a primit aviz negativ pentru funcţia de ministru al Justiţiei din partea comisiilor de specialitate din Parlament.
S-au înregistrat 26 de voturi "pentru", 37 "împotrivă" şi 10 abţineri.
Ședința a început cu o cerere a senatorului social democrat Robert Cazanciuc, de suspendare a ședinței.
”Pentru că la prima audiere a domnului Predoiu domnia sa a făcut o pledoarie pentru transparență și dialog, vă propun să suspendăm ședința pentru o jumătate de oră, o oră, și să-l rugăm pe domnul Predoiu să ne aducă avizele trimise Ministerul Justiției pentru cele 25 de ordonanțe emise în ședința din 4 februarie, ședința cunoscută drept noaptea fantomelor”, a spus Cazanciuc.
Senatorul Alina Gorghiu a intervenit: ”Eu mă aștept să fie niște audieri cu circ, dar v-aș ruga stimate președinte, care prezidați această ședință, s-o țineți în termenii stabiliți în Birourile permanente”.
Cătălin Predoiu a făcut un bilanț al celor trei luni de mandat și a explicat poziția sa față de abrogarea recursului compensatoriu: ”Am primit o infogramă de la Consiliul Europei legată de îngrijorarea foparte mare legată de iminenta abrogare a recursului compensatoriu și persistența condițiilor precare din penitenciare, sub standardele CEDO. Ca urmare, am dat semnalul public că n u putem abroga recursul compensatoriu fără să punem altceva în loc. Acest mesaj a fost bine ăprimit la Strasbourg, dar a fost distorsionat politic în țară. Personal, ca deputat am votat pentru abrogare. Personal am fost la Strasbourg unde s-a schimbat din sală textul din rezoluție într-o recomandare. Întors în țară, am elaborat măsurile pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare. Am trimis o scrisoare la CEDO în care am descris parcursul. Ieri am primit un răspuns încurajator”.
Șerban Nicolae: Dle ministru, rugămintea este să dispuneți subordonaților să ne trimită copii ale avizelor pentru OUG adoptate în ședința din 4 februarie, dacă ele există.
Întrebare – Pentru câte din cele 25 de ordonanțe emise în miezul nopții ați dat aviz?
Cătălin Predoiu: MJ este în imposibilitatea procedurală de a le pune la dispoziția oricărui solicitant, fără o avizare a Secretariatului general.
În legătură cu precedentul invocat, știu că nu a fost vorba despre un simplu aviz.
În plus, în funcție de obiectul de reglementare, se cere sau nu avizul MJ. Potrivit legii, avizul MJ nu este obligatoriu pentru nici un act normativ.
Șerban Nicolae: Pe niciuna dintre OUG discutate azi la Comisia juridică, inclusiv una referitoare la alegeri, nu se găsea contrasemnătura ministrului Justiției, nici nu se face referire la avizele ministerului. Vă amintesc că un fost coleg al dvs., Tudor Chiuariu, a fost condamnat cu suspendare pentru că a adoptat un act normativ fără a avea avizul compartimentului de specialitate.
Cătălin Predoiu: Ministerul justiției începe să fie pus într-o situație foarte delicată, pentru că aceste avize ridică o serie de probleme juridice. A le consulta fără a vedea modificările care au fost aduse poate induce în eroare.
Avizele sunt o bază de discuție până la adoptarea actului normativ. Ar fi irelevent să citiți doar avizul.
Cel care privește comunicarea de la Ministerul Justiției poate să tragă concluzia că problema de drept a rămas în suspensie. Ceea ce trebuie consultat este actul normativ publicat în Monitorul Oficial.