MENIU

Anunţ important pentru toţi românii. Tăriceanu: Din 2018 se vor elimina două taxe

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că își dorește o minimă intervenție a statului în economie pentru anul 2018 și a precizat că din programul de guvernare au fost eliminate unele taxe, scrie Agerpres.

"Am discutat și cu doamna Dancila și cu viitorul ministru de Finanțe. Ne dorim pentru anul 2018 o politică fiscală care să fie una nonintervenționistă, deci o minimă intervenție a statului în economie. Economia merge bine. E o abordare foarte liberală cea pe care v-o enunț. Economia trebuie lăsată să funcționeze fără o prea mare intervenție a statului. Nu sunt prevăzute taxe sau impozite (noi - n.r.) pentru anul 2018", a afirmat Tăriceanu duminică, la Palatul Parlamentului, după ședința grupurilor parlamentare PSD și ALDE.

El a menționat că taxa pe E-uri și taxa de solidaritate au fost eliminate din programul de guvernare.

"Doamna Dancila a menționat trei lucruri care sunt scoase din programul de guvernare. Primul vi l-am menționat și eu - este vorba de cunoscută taxă de solidaritate. A doua este taxa pe E-uri. Vorbim despre aditivii din alimente. Punctul de vedere al domniei sale a fost că mai degrabă favorizează o legislație care să interzică E-uri care sunt nocive", a explicat Tăriceanu.

"Al treilea lucru menționat nu mi-l aduc aminte", a adăugat el în final.

Mai multe articole despre:
Călin Popescu Tăriceanu taxe 2018