Antonescu, despre Tăriceanu: Pare instabil din punct de vedere moral şi politic
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a criticat, joi, la Râmnicu Sărat, în cadrul unei vizite electorale, intenţia lui Călin Popescu Tăriceanu de a se reînscrie în PNL, numindu-l "instabil din punct de vedere politic şi moral", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderul liberal a lăsat să se înţeleagă că nu agreează intenţia lui Călin Popescu Tăriceanu de a reveni în PNL, criticând, totodată, demersul liberalilor de la Satu Mare care au lansat invitaţia către fostul premier de a se înscrie în formaţiunea în care s-a aflat până în urmă cu aproape trei luni.
"Pare instabil din punct de vedere moral şi politic, e un fapt marginal, ne interesează bătălia de peste trei zile. A ajuns să fie unealta unor diversiuni mărginaşe ale PSD, e nedemn pentru el, pentru PSD şi pentru unii colegi de la Satu Mare care consideră că tentativa lui Silaghi de a se sustrage justiţiei e mai importantă decât soarta şi obrazul unui partid. N-am ce discuta mai mult de-atât. Despre fugari în care nu ştim în ce partid sunt nu mai discut. Indivizi dubioşi, eu adresez mesaje liberalilor, simpatizanţilor, PSD-ului dacă e cazul, grupului sau indivizilor care au identitate", a declarat Crin Antonescu.
În cadrul aceleiaşi vizite electorale, şeful liberal a adresat un mesaj şi social-democraţilor, în fapt lui Victor Ponta, transmiţându-i că PNL "nu va fi îngenuncheat" oricare ar fi rezultatul în urma alegerilor din 25 mai.
"Vreau să le spun lui Ponta şi celor din anturajul său politic, nu ca de la competitor la competitor, ca de la un om care cunoaşte ceva mai bine istoria ţării şi acestui partid. Şi dacă nu ne atingem obiectivul şi luăm 2-3 la sută, acest partid nu va fi pus în genunchi de nimeni: nici de Băsescu, nici de Oprea, nici de Dragnea, nici de Ponta, de Ghiţă, nici de Gîdea, pentru că PNL este un partid pe care l-au scos în afara legii comuniştii, oameni răi, dăunători, dar serioşi, care nu umblau cu prefăcătorii, cu «Dragă Crin» şi că «USL trăieşte», nu îl vor îngenunchia nici alţii. Au reuşit să îngroape PNŢCD, dar nu au reuşit cu PNL", a spus Antonescu.