MENIU

Amnistia și grațierea, respinse de Comisia Juridică a Camerei Deputaților

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, în unanimitate, proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins marţi în unanimitate proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, potrivit Agerpres.

Raportul comisiei urmează să fie dezbătut în ședința de plen de miercuri a Camerei Deputaților, care e și cameră decizională.

Proiectul prevede că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în 2017 şi adoptat în acelaşi an de Senat.

Săptămâna trecută, PSD a anunţat că a decis respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea în sesiunea extraordinară a Parlamentului.

Mai multe articole despre:
amnistie gratiere comisia juridica deputati