3 000 de oameni la un miting pentru susţinerea Guvernului la Caransebeş, oraşul natal al premierului
Aproximativ 3.000 de oameni s-au adunat, joi seara, în Centrul Civic din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, oraşul natal al lui Sorin Grindeanu, pentru a manifesta pentru susţinerea Guvernului, scrie MEDIAFAX.
Simpatizanţii Partidului Social Democrat şi-au dat întâlnire în centrul oraşului Caransebeş joi seara, în jurul orei 17.00. Mitingul de susţinere al Guvernului Grindeanu a durat aproximativ două ore, timp în care participanţii au fluierat şi au scandat “Demisia Iohannis”, “Susţinem Guvernul”, “Grindeanu, nu uita, Banatu-i de partea ta” şi “Noi nu suntem românii tăi”.
De asemenea, manifestanţii au ţinut în mâini pancarte cu mesaje precum “Lăsaţi Guvernul democrat să guverneze”, “Jos Iohannis!”, „Demisia” sau “Caransebeş susţine Guvernul Grindeanu”.
Printre cei prezenţi la miting s-au numărat şi mai mulţi primari PSD din judeţ, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi deputatul Ion Mocioală, preşedintele PSD Caraş-Severin. “Am participat şi eu la miting. Nu puteam să-i refuz pe primarii mei din Caraş-Severin care şi-au dorit cel mai mult acest miting, care a fost unul extrem de civilizat, desfăşurat pe parcursul a două ore. Eu nu pot decât să rezonez cu strada, este un moment în care strada la Caransebeş a cerut ceva.
Şi anume, Guvernul să fie lăsat să-şi facă treaba. Potrivit estimărilor jandarmilor, la miting au participat 3.000 de oameni. Iată că poate strada ne readuce la realitate. De câte ori vor dori primarii PSD să organizeze un astfel de miting, eu voi fi alături de ei”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş-Severin.