Cioloș modifică structura Guvernului: "Vrem o comunicare cât mai eficientă cu societatea civilă"
Premierul Dacian Cioloş a anunțat, joi, modificări în structura Guvernului, în cadrul primei ședințe a noului Executiv care a început la ora 10.00. Concret, cinci ministere vor fi reorganizate la nivel economic, dar și al denumirii. Mai mult, Cioloș a anunțat înființarea unui nou minister pe partea de dialog social, întrucât își dorește "o comunicare cât mai eficientă cu societatea civilă". Totodată, premierul a punctat faptul că își dorește ca sâmbătă, în cadrul primei întâlniri informale a Executivului, să aibă o primă estimare a bugetului, cât și o primă discuție pe planul de măsuri sectoriale. În acest context, Cioloș a punctat necesitatea accelerării absorbției fondurilor europene și a vorbit și despre reforma administrativă a țării, care ar trebui direct corelată, spune premierul, cu unele măsuri bugetare privind salariile. Pe de altă parte, Cioloș a declarat că acei bani în plus, acordați pentru bugetari, vor fi cuprinși în proiectul de buget, subliniind însă că aceste sume trebuie acordate în funcție de performanță, fără a preciza cum va fi pus în practică acest principiu.
"Astazi vom adopta o Ordonanță privind organizarea ministerelor in urma deciziei Parlamentului și a votului Parlamentului privind instalarea acestui guvern. Sunt cateva modificari in structura unor ministere, cred ca sunt doar cinci ministere care au fost afectate, mici modificări de nume sau reorganizări mai ales pe partea economica și avem, totodată, în structura Guvernului un nou minister pe partea de dialog social. Rămâne ca un obiectiv important și prioritar pentru Guvern dialogul social, însă am creat un nou minister al consultării civile și dialogului civic, ca expresie a obiectivului pe care și l-a stabilit ca deschidere pentru societatea civilă (...) pentru a crea un canal de comunicare directă cu societatea civilă. Am cerut doamnei Violeta Alexandru, responsabilă pentru acest minister, să vină cu o propunere de organizare a acestui minister. Vom avea și structuri de consultare pe partea economică, unde vreau să păstrăm legătura cu mediul de afaceri, dar dincolo de aceste contacte care sunt firești între mediul economic și mediul de afaceri, aș vrea ca și restul societății să aibă canale de comunicare directă cu acest Guvern", a declarat Dacian Cioloș.
Mai departe, Cioloș a prezentat prioritățile pe care le are în vedere și cerințele pentru anumite ministere, în ceea ce privește perioada imediat următoare:
"Vă propun să trecem în revistă urgențele din punct de vedere legislativ și administrativ pentru perioada următoare. Aș vrea să avem o primă discuție privind aceste urgențe. Mi-am notat deja câteva lucruri pe care aș vrea să vi le subliniez astăzi. O să îl rog pe ministrul de Interne și ministrul Transporturilor să ne facă o scurtă prezentare privind pregătirile de iarnă. Nu aș vrea să ne prindă pe nepregătite".
Cioloș a vorbit și despre fondurile europene, punctând că își dorește accelerarea absorbției:
"O să o rog pe doamna ministru, Aura Răducu, să organizeze o întâlnire cu toate autoritățile de management pentru că aș vrea să văd la fel cum suntem cu absorbția pentru perioada bugetară precedentă, dar mai ales pentru noua perioadă bugetară".
Premierul a afirmat, totodată, că își dorește criterii de compenteță la stat:
"Singurule criterii de recrutare pentru posturile de conducere ale autorităţilor de management vor fi de competență tehnică și managerială și o să vă rog să vă asigurați că organizarea acestor concursuri este transparentă. Cei care sunt interesați, care au competență să ni se alăture candidând la posturile de conducere ale acestor autorități, îi invit să își depună candidatura".
Pe de altă parte, premierul a declarat că este necesară începerea reformei administrative.
"O să îl rog pe Vasile Dâncu să ne gândim, în perioada următoare, la principiile reformei administrative și în ideea noastră de reformă, de creștere a calității actului administrativ, aș vrea să pornim de unde suntem, ce legislație avem și cum să o punem într-un cadru mai coerent", a punctat Cioloș.
În ceea ce privește bugetul pe 2016, premierul a afirmat că dorește să aibă sâmbătă o primă estimare a proiectului.
"O să o rog pe doamna ministru de Finanțe să se pregătească să ne facă o prezentare a situației privind pregătirea bugetară și să înceapă discuțiile cu ministerele pentru a veni cu un proiect de buget cât mai repede. De altfel, în întâlnirea informală de sâmbătă o să vă rog să veniți cu o primă prezentare să vedem cum stăm. Pentru mine e important să mergem repede cu acest proiect de buget și să avansăm cu planurile de măsuri care decurg din programul de guvernare și să îl corelăm cu planul de buget. Aici vreau să subliniez legătura dintre unele măsuri bugetare privind salariile și reforma administrativă pentru că aș vrea să discutăm în paralel de aceste lucruri: cum facem să utilizăm resursele salariale pentru a crește calitatea actului adminstrativ. Mi se pare că există o legătură intrinsecă între cele două dacă vrem să avem performanță", a declarat Cioloș.
"Sâmbătă, în prima ședință informală de Guvern, așa cum aș vrea să organizăm periodic, să avem discuții de orientare pe teme majore din programul de guvernare. Aș vrea ca sâmbătă dimineață să avem o primă discuție pe planul de măsuri sectoriale și să avem o primă prezentare a situației privind elaborarea proiectului de buget pentru ca, de săptămâna viitoare, să putem intra în focuri pe deplin", a conchis Dacian Cioloș.