Thalia a RECUNOSCUT: a făcut ce n-au crezut FANII ÎNFOCAŢI, de dragul FRUMUSEŢII
Actriţa şi cântăreaţa mexicană Thalia a reuşit să-şi şocheze fanii. După ani de zile în care s-a zvonit că şi-ar fi scos două coaste pentru a avea talia mai subţire, acum a venit şi cu dovada brută.
Vedeta latino-americană a postat pe o reţea de socializare fotografii în care apare cu un borcan plin cu formol în care sunt păstrate coastele cu pricina. Acestea i-au fost îndepărtate chirurgical cu ani în urmă, iar actriţa a mărturisit că le păstrează tocmai ca dovadă a chinurilor prin care a trecut atunci. Dar nu regretă procedura, în condiţiile în care la cei 42 de ani are un corp senzaţional.