Surpriza pe care Beyonce le-a făcut-o fanilor de ziua ei
Beyonce a lansat videoclipul piesei "Hold Up" din seria cinematografică "Lemonade" pe canalul său oficial de YouTube chiar pe 4 septembrie, ziua în care cântăreaţa americană a împlinit 35 de ani, relatează nme.com.
Piesa "Hold Up" a fost compusă alături de Ezra Koenig, Father John Misty şi Yeah Yeah Yeahs, scrie Mediafax.ro.
"Hold Up" a fost publicată pe YouTube chiar de ziua cântăreţei, pe 4 septembrie. Săptămâna trecută Beyonce a câştigat la gala MTV Video Music Awards 8 premii, inclusiv pentru "Videoclipul anului" şi "Cel mai bun videoclip pop" pentru piesa "Formation".
La gala VMA Beyonce a cântat mai multe piese de pe albumul cinematografic "Lemonade": A început cu "Pray You Catch Me", a cântat apoi "Hold Up" şi "Formation", piesă care a primit 6 premii MTV.
"Lemonade", cel de-al şaselea album al lui Beyoncé, a fost lansat în data de 23 aprilie 2016. Odată cu albumul, a fost lansat şi filmul documentar cu acelaşi nume.