Oana Zăvoranu, VICTORIE cu vrăjitoarele
După trei ani în care s-au războit prin tribunale, Oana Zăvoranu şi vrăjitoarele par să ajungă la o înţelegere... Reprezentantul Oanei, Viorel Mocanu, ne-a dezvăluit cum au decurs aranjamentele la mediator şi care au fost bunurile pe care clienta sa le-a primit înapoi.
În cursul lunii februarie 2011, pe fondul unor probleme personale, în principal cele pe care Oana le avea, la momentul respectiv, cu mama ei, dar şi pe fondul despărţirii de Pepe, bruneta a fost contactată de aşa-zisele "clarvăzătoare" Vanessa şi Melisa. Acestea au profitat de starea ei depresivă şi i-au insuflat ideea că se află sub puterea unor farmece şi blesteme, făcute la cererea Marioarei Zăvoranu, dar şi a părinţilor fostului ei soţ, Pepe, scrie ziarulring.ro.
De asemenea, cele două i-au explicat că, datorită puterilor lor paranormale, îi vor influenţa viitorul şi se va bucura de o carieră strălucitoare. Astfel, în urma mai multor întâlniri în care aveau loc fel de fel de ritualuri magice, Oana a rămas fără 500.000 de euro, două apartamente şi autoturismul personal Porche Cayenne. Când a realizat că mintea i-a luat-o razna şi s-a lăsat înşelată de cele două, bruneta le-a dat în judecată, cerând să se facă dreptate. După trei ani de proces, Vanessa şi Melisa au rugat-o pe Oana să le ierte, apelând la mediator.
Deşi, iniţial, şi-a propus ca vrăjitoarele să înfunde puşcăria, iată că Oana s-a decis să cadă la pace cu ele, dar nu oricum, ci, în schimbul sumei de un milion de euro (n.r. – contravaloarea bunurilor pierdute şi daune morale), să îşi primească înapoi imobilele, maşina, iar "clarvăzătoarele" să-şi ceară iertare în genunchi. Viorel Mocanu, avocatul vedetei, ne-a mărturisit că după mai multe zile de mediere, cei implicaţi în dosar sunt dispuşi să cadă la pace, mai ales că Oana a primit o parte din cerinţe.