Locuinţa unei cunoscute cântăreţe din România, spartă de hoţi. "Mi-au luat tot"
Locuinţa din Târgu Jiu a cântăreţei Mirabela Cismaru - cunoscută sub numele Mira - a fost spartă de hoţi.
Totul a fost dezvăluit pe Facebook de mama artistei, care a postat iniţial un simplu status: "Oameni de nimic, hoții în loc să muncească fură munca altuia". Ulterior, întrebată de prieteni ce s-a întâmplat, femeia a explicat că locuinţa familiei a fost jefuită: "Mi-au spart casa și mi-au furat tot".
Deocamdată, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj nu a fost depusă nicio plângere din partea Aureliei Cimpoieru sau a Mirabelei Cismaru, potrivit presei locale.
"Momentan nu a fost depusă nicio plângere. Este posibil să fi depus direct la Parchetul Local", a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Mirabela a devenit cunoscută după ce a participat la concursul Vocea României, unde a reuşit să intre în echipa lui Marius Moga. Chiar dacă nu a câştigat competiţia, tânăra a lansat ulterior mai multe piese, cea mai recentă fiind "Bella Bella".