Doliu în lumea filmului - moarte fulgerătoare, la doar 32 de ani
Actriţa şi modelul sud-african Charlbi Dean, personaj în filmul "Triangle of Sadness", premiat cu Palme d'Or la Cannes anul acesta, a murit luni, la New York, la vârsta de 32 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt confirmând informaţii din presa de specialitate.
"Este îngrozitor", a răspuns pentru AFP prin mesaj o reprezentantă a actriţei, "confirmând informaţiile din TMZ".
Potrivit TMZ şi Deadline, Charlbi Dean a murit "subit" luni, într-un spital din New York.
Foto: Profi Media
În filmul "Triangle of Sadness" al suedezului Ruben Östlund, Charlbi Dean a fost Yaya, top model şi influencer, obsedată de imaginea şi cariera sa, care pleacă într-o croazieră de lux alături de un prieten manechin, scrie ziare.com.
La cinci ani după "The Square", Ruben Östlund a câştigat în mai al doilea premiul Palme d'Or la cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes cu această satiră despre superbogaţi şi lux, considerată filmul cel mai distractiv din competiţie.
Charlbi Dean Kriek s-a născut pe 5 februarie 1990 la Cap, în Africa de Sud, şi a debutat ca model la vârsta de 6 ani, apoi a început o carieră în cinema la 20 de ani cu primele filme sud-africane: "Spud" în 2010 şi continuarea "Spud 2", în 2013, cu John Cleese. În 2017, a apărut într-un film horror american "Don't Sleep", şi anul următor, în "An Interview with God".