DEZVĂLUIREA incredibilă a unei vedete de 77 de ani
Actorul american Morgan Freeman, în vârstă de 77 de ani, a declarat într-un interviu recent că activitatea sexuală susţinută îl ajută să îşi menţină tinereţea.
Starul american, care a divorţat de două ori, spune că libidoul sănătos reprezintă cheia pentru a se menţine tânăr şi că multe femei, mult mai tinere decât el, i-au făcut complimente şi i-au spus că este un bărbat sexy, informează Mediafax.ro
Invitat de jurnaliştii de la revista ShortList să numească secretul tinereţii sale, actorul a spus: "Sexul. Dacă ai parte de suficient sex, atunci asta te menţine tânăr. Totul depinde de atitudinea ta faţă de el. Aşadar, dacă multe reprezentante ale sexului opus îţi spun că eşti sexy şi dacă îţi mai şi dovedesc asta, atunci nu eşti niciodată prea bătrân".