DECLARAŢIE BOMBĂ: Câştigătorul Eurovision era DINAINTE stabilit
EUROVISION 2014. Reprezentanta Austriei, Conchita Wurst, a câştigat detaşat Eurovision 2014, fiind dată ca favorită de juriul internaţional de specialitate înainte de finală.
EUROVISION 2014. "A fost un produs de marketing la care austriecii s-au gândit încă de acum cinci ani. Au vândut o poveste, iar piesa şi interpretarea au fost bune. Dar nu au contat doar aceste lucruri, se zvonea că au existat şi alte aranjamente pentru a o ajuta să câştige", a declarat Liana Stanciu în cadrul emisiunii "ring TV" de la B1 TV, potrivit ziarulring.ro.
EUROVISION 2014. Preşedintele juriului naţional şi internaţional din România, Mădălin Voicu, prezent şi el în studio, şi-a arătat dezamăgirea faţă de locul obţinut de Paula şi Ovi, îndemnând ca pe viitor să fim mai uniţi, să gândim mai mult produsul pe care îl trimitem şi să facem mai mult de atât.