Alin de la "Gaz pe Foc" a fost eliberat din închisoare
Alin Lupşa, fost component al trupei "Gaz pe foc", din care a făcut parte şi Lucian Viziru, a scăpat din puşcărie, după ce a ispăşit pedeapsa cu închisoarea pentru o faptă comisă în 2011.
Alin Lupşa a fost eliberat ieri din Penitenciarul Găeşti. Artistul a stat un an şi trei luni în închisoare după ce în noiembrie 2013 judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat la doi ani de închisoare pentruz trafic de înfluenţă.
Spagă de două milioane de lei
Procurorii DNA susţin că, în cursul lunii noiembrie 2011, „inculpaţii Mija Eugeniu, Lupşa Alin şi Vasilescu Nicolae au pretins de la reprezentantul legal al unor societăţi comerciale (denunţător) suma de 2.000.000 RON, reprezentând 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele denunţătorului în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa".