MENIU

Motanul Stepan a devenit ambasador al proiectului „Salvați cultura ucraineană". Ce îl face DEOSEBIT pe ineditul motan

Motanul Stepan/ Captură foto Instagram

Stepan, un motan-blogger care are peste 1,3 milioane de urmăritori pe contul de Instagram, a devenit al treilea ambasador al proiectului „Salvați cultura ucraineană", potrivit anunțului făcut de Ministerul Culturii și Politicii Informaționale de la Kiev.

„Cat Stepan din Harkov, care are 1,3 milioane de urmăritori pe Instagram, a devenit ambasador al proiectului „Salvați cultura ucraineană” al Ministerului Culturii și Politicii Informaționale. Aceasta este deja a treia vedetă care se alătură proiectului de restaurare a obiectelor de patrimoniu cultural al Ucrainei distruse de ruși”, a transmis ministerul, după cum relatează publicația Ukrinform. 

Poroiectul „Salvați cultura ucraineană”, prezentat la sfârșitul lunii august, are ca scop strângerea de fonduri caritabile pentru restaurarea patrimoniului cultural din Ucraina, țară macinată de războiul demarat de Rusia pe data de 24 februarie.

Anterior, trupa ucraineană Kalush Orchestra și artistul rap ucrainean Volodymyr Samoliuk (Skofka) au devenit ambasadori ai proiectului „Salvați cultura ucraineană”, mai arată sursa citată.

Reamintim că Stepan a devenit viral după ce pe reţelele de socializare au început să fie publicate mai multe clipuri cu toate peripețiile prin care el și stăpânii săi au trecut după ce Harkovul a fost bombardat masiv de forțele ruse. Motanul și familia sa au luat calea sutelor de mii de refugiaților care au fugit din calea bombelor lui Putin și și-au găsit refugiul în alte țări. Indirect, oameni din toate colțurile planetei au putut să ia parte la momentele zbuciumate prin care au trecut aceștia prin intermediul clipurilor video și al mesajelor postate în mediul online. 

Mai multe articole despre:
motan motanul stepan ambasador cultural ucraina